Spania, a patra ţară la nivel mondial ca număr de cazuri de COVID-19, a ordonat închiderea tuturor hotelurilor de pe teritoriul său, o măsură publicată joi în Monitorul Oficial (BOE), relatează AFP, citat de Agrepres.

Epidemia se agraveaza in SpaniaFoto: Profimedia Images

Această măsură implică „suspendarea deschiderii pentru public a tuturor hotelurilor şi unităţilor de cazare similare, unităţilor de cauzare turistică şi altor unităţi de cazare pe termen scurt (...) aflate pe teritoriul naţional”, potrivit decretului din BOE.

Cu începere de joi, hotelurile din Spania, a doua destinaţie turistică la nivel mondial, au fost nevoite să închidă timp de şapte zile lucrătoare pentru a opri răspândirea pandemiei noului coronavirus în ţară.

Au rămas deschise numai unităţile de cazare pe termen lung, cu condiţia să dispună de infrastructura necesară pentru ca ocupanţii acestora să respecte autoizolarea aproape totală impusă în prezent în întreaga ţară.

Spania este, cu 17.147 cazuri de contaminare şi 767 de decese, pe locul al doilea la nivel european şi al patrulea pe plan internaţional.

Guvernul de la Madrid a decretat sâmbătă starea de urgenţă, punând în aplicare o serie de măsuri drastice pentru a ţine populaţia în autoizolare.