Primul caz de coronavirus confirmat în ANAF, la Brașov

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Joi, 19 martie 2020, 12:22 Actualitate | Coronavirus


Sediu ANAF
Foto: Hotnews
Un caz pozitiv de infectare cu coronavirus a fost confirmat în cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Brașov - Trezoreria Brașov, care a fost comunicat și Direcției de Sãnãtate Publicã, informează ANAF într-un comunicat de presă. Instituția precizează cã funcționarul în cauzã nu desfãșura activitate cu publicul.

"Au fost dispuse, ca mãsuri imediate, dezinfecția tuturor spațiilor din cadrul DGRFP Brașov, izolarea la domiciliu a angajaților care au avut contact cu persoana diagnosticatã pozitiv, informarea structurilor din subordine pentru adoptarea oricãror mãsuri pentru limitarea rãspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19)", spune ANAF.

Conform sursei citate, conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscalã urmãrește cu atenție evoluția situației actuale și întreprinde toate mãsurile necesare astfel încât atât contribuabilii, cât și angajații, sã fie în siguranțã în unitãțile fiscale.

ANAF reamintește contribuabililor cã obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanțã prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații), iar plata poate fi efectuatã prin internet banking sau ghiseul.ro.

Informații generale în domeniul fiscal și IT puteți obține prin apelarea Call-center-ului, la numãrul de telefon 031.403.91.60.

Contribuabilii care nu sunt înrolați în Spațiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenției pentru a obține informații generale în domeniul fiscal și IT.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3731 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by