Metrorex anunță reducerea numărului de trenuri cu 15 - 20% pe toate magistralele, precizând că măsura este luată pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

MetroulFoto: Hotnews

Metrorex spune, într-un comunicat de presă, că va reorganiza circulația trenurilor de metrou pe toate magistralele. Astfel, numărul de trenuri aflate în circulație se va reduce cu 15% până la 20%, "în funcție de evoluția traficului de călători din această perioadă".

"Siguranța călătorilor rămâne principalul nostru obiectiv și vă asigurăm pe această cale că ne adaptăm reglementărilor autorităților din domeniu. În această situație fără precedent, echipa Metrorex depune toate eforturile pentru siguranța și confortul dumneavoastră”, afirmă reprezentanții Metrorex.

Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în și spre anumite zone sau între anumite ore, ieșirea din zonele respective, interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a circulației metroului sunt măsuri care pot fi luate gradual în perioada în care România se află în stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19.