​Alte 29 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în România miercuri dimineață. Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 246.

Testare coronavirusFoto: Agerpres

Din cele 29 de cazuri noi confirmate de coronavirus 12 sunt din Bucureşti, 7 din Iaşi, 3 din Ilfov, 2 din Hunedoara, câte 1 caz din Alba, Bihor, Maramureş, Olt și Suceava.

Vârsta celor infectați între 1 an și 72 ani. Sunt atât contacti ai cazurilor pozitive existente, cât și persoane care au călătorit în zone afectate, ca de exemplu Spania, Italia, Marea Britanie.

De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus).

Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 41 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Cazurile de coronavirus confirmate în România: