Australia a decretat stare de urgență, din cauza pandemiei de coronavirus. Premierul Scott Morrison a anunțat interzicerea tuturor întrunirilor care au loc în spații închise și la care participă mai mult de 100 de persoane. Școlile rămân, însă, deschise, anunță publicația australiană 7 News.

De asemenea, premierul a anunțat că vor fi impuse restricții asupra modului de funcționare a pub-urilor, cinematografelor și restaurantelor, citează Mediafax.

„Pentru aceia dintre voi care se gândesc să plece în străinătate pentru vacanțele școlare, nu!”, a spus Morrison.

Morrison a spus că nu va exista o soluție pe termen scurt pentru a face față crizei COVID-19 din Australia și a avertizat că „se pot pierde zeci de mii de locuri de muncă”.

Școlile vor rămâne deschise după ce executivul din Australia s-a consultat cu experți în sănătate.

„Vă rugăm să știți acest lucru - orice am face, trebuie să facem cel puțin șase luni”, a mai spus Morrison.