Medicii de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București vor face de acum încolo raportul de gardă exclusiv online. Decizia a fost luată astăzi, a anunțat managerul spitalului, medicul Beatrice Mahler. Practic, medicii din acest spital evită, în acest fel, să se mai adune, zilnic, toți în aceeași încăpere.

Beatrice MahlerFoto: AGERPRES

"Este important ca toate spitalele să funcționeze în această perioadă. Trebuie să evităm intrarea acestora în carantină, iar activitatea Institutului Marius Nasta trebuie să se desfășoare în permanență. Aceasta înseamnă că trebuie să fim responsabili cu noi, noi între noi și noi pentru pacienții noștri", afirmă Beatrice Mahler, managerul spitalului.

"Știm că orice modificare poate presupune la început unele dificultăți, trebuie, însă, să conștientizăm că responsabilitatea și prevenția trebuie să fie în acest moment prioritare. Astfel, obiectivul nostru trebuie să fie eficientizarea activității, Trebuie să fim pregătiți pentru diverse scenarii, dar, bineînțeles, cu protecția cadrelor medicale ale institutului, dar și a angajaților în general. Un spital înseamnă oameni, resursă umană care trebuie, știm cu toții, să fie cât mai sănătoasă și să lucreze în condiții de securitate", adaugă Beatrice Mahler.