Premierul Bavariei proclamă starea de catastrofă în landul său, anunțând ajutoare de 10 mld. euro. „Nu este nevoie să cumpărați ca hârciogii”, recomandă acesta

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Luni, 16 martie 2020, 15:08 Actualitate | Coronavirus


Markus Soder
Foto: Facebook
Într-o conferință de presă de luni, premierul bavarez, Markus Söder (CSU), a informat despre măsurile pe care Bavaria vrea să le ia pentru a limita epidemia de Corona. El a declarat starea de catastrofă.

„Măsurile sunt drastice. Statul trebuie să răspundă solidar, la acest test”, a spus el, anunțând și că Bavaria va pune la dispoziție un fond special de zece miliarde de euro, pentru salvarea economiei. „Nu abandonăm pe nimeni”, a spus Söder. Statul Liber Bavaria a suspendat și „frâna de datorie”.

Există un fond pentru situații de urgență, pentru întreprinderile mici, a explicat ministrul bavarez al Economiei, Hubert Aiwanger. Statul liber Bavaria ar putea „interveni” în cazul companiilor „relevante pentru sistem”, a spus Aiwanger, în cazul în care băncile nu ar mai putea să acorde împrumuturi, companiilor în cauză.

Aceasta mai înseamnă și că, dacă situația o cere, companiile bavareze ar putea fi naționalizate parțial și temporar.

Bavaria va închide cinematografele, sălile de evenimente și centrele de tineret, precum și toate băile termale, băile și centrele de fitness. Prin urmare, toate activitățile de agrement vor fi afectate.

Magazinele alimentare și farmaciile au voie, începând de luni, să țină deschis până la 22:00, chiar și duminica. Este o măsură neobișnuită pentru landul predominant catolic Bavaria și în general, pentru Germania. Söder a făcut apel la populație să se gândească la ce vrea să cumpere. „Nu este nevoie să cumpărați ca hârciogii”, a mai zis în glumă, referitor la apucăturile de a-și face provizii, ale animalului numit.

Cu toate noile reglementări, restaurantele și cantinele firmelor au voie să țină deschis, de la 6 la 15 p.m. Doar până la 30 de consumatori se pot afla concomitent într-o incintă, fiind impusă o distanță sigură între aceștia. Serviciile de aprovizionare și livrare vor putea continua să furnizeze, constant, alimente pentru populație.

Alegerile la scrutinul de la alegerile locale vor fi organizate numai prin vot poștal, nu vor exista secții de votare. Spre deosebire, în celelalte landuri germane, inițial nu vor fi interdicții de circulație, din cauza virusului Corona din Bavaria. „Momentan acest lucru nu este planificat”, a spus Söder. El a solicitat însă cetățenilor să se gândească atent, la locurile pe care doresc să le viziteze.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8561 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by