Medic din Iași care i-a făcut cezariană unei femei intrate în contact cu o persoană din Italia: Dumnezeu cu mila! Nu e normal să nu avem echipamente de protecție și să expui la risc un spital întreg!

de I.H.     HotNews.ro
Luni, 16 martie 2020, 9:14 Actualitate | Coronavirus


Spital
Foto: Digi 24
Un medic ginecolog de la Maternitatea din Iași povestește condițiile în care i-a făcut cezariană unei femei gravide ce intrase în contact cu o persoană întoarsă din Italia. Medicul spune că nu există echipament de protecție și nici teste pentru COVID-19, avertizând că "în aceste condiții de practicare a medicinei în condiții de pandemie, România va depăși alte state europene la numărul de cazuri".

Medicul ginecolog Diana Popovici din Iași povestește, pe Facebook, că în timp ce era în gardă, împreună cu alți colegi, a venit la spital o gravidă care avusese legături cu o rudă întoarsă din Veneto.

"Eu în garda de primire, împreună cu câțiva colegi! Sunt informată că va ajunge în spital o gravidă, cu naștere declanșată și care a luat legătura (vizită) acum o săptămână cu un neam de al ei, sosit din Veneto acum 18 zile! M-am scurs! Indicația este să se finalizeze nașterea prin operație cezariană! A început agitația! Unde o vedem?...am blocat un cabinet de consultații pentru ea, cabinet în care ulterior s-a efectuat dezinfecția”, povestește dr. Popovici.

Potrivit medicului, nu existau echipament de protecție și nici teste pentru recoltare de probe pentru coronavirus.

"Avem echipamente de protecție?...nu avem!!! Avem teste pentru recoltare și pentru a trimite la boli infecțioase?...nu avem!!! Și atunci, ce avem? Doctori și asistente care trebuie să intre în sală și eventual să se contamineze?...da, asta avem! A venit gravida, s-a efectuat ancheta epidemiologică... a avut contact cu persoana sosită din Veneto care nici ea nu a efectuat testul, deși s-a dus sși a cerut să i se facă... indicația a fost doar de autoizolare la domiciliu, s-a practicat cezariana, medicii, asistentele și infirmierele fără echipament de protecție”, mai spune Diana Popovici.

Ea afirmă că nu este normal ce se întâmplă, "să expui la risc un spital întreg”, mai ales că în acest fel riscul de a crește numărul persoanelor diagnosticate cu noul COVID-19 crește.

"Doar cu două rânduri de măști, două rânduri de mănuși și halatul steril! Dumnezeu cu mila! Nu este normal ce se întâmplă! Nu este normal să nu avem echipamente de protecție! Nu este normal să expui la risc un spital întreg! În aceste condiții de practicare a medicinei în condiții de pandemie, România va depăși alte state europene la numărul de cazuri! De ce avem noi (încă) puține cazuri?... deoarece oamenii nu sunt testați!”, mai scrie medicul ginecolog.

În România au fost anunțate oficial până duminică 139 de cazuri de coronavirus.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4587 vizualizari

  • -1 (9 voturi)    
    . (Luni, 16 martie 2020, 9:18)

    tirolez [utilizator]

    dar avem sute de teste pentru parlamentari :(((
    Cred ca nici nu mai au teste. Ori asta e conditia de baza.
    Teste nu facem, de izolat nu ne izolam, mergem cu metroul... Italia va ramane in urma.
  • +1 (13 voturi)    
    Isuse Hristoase. (Luni, 16 martie 2020, 9:19)

    Lok [utilizator]

    Sunt boli mai contagioase si mai letale in lumea asta. Pe alea cum le tratati? Au ajuns medicii sa se planga ca munca lor implica riscuri.
    Cand tarile civilizate spun ca 60-70% din populatie o sa ia, voi credeti ca o sa scapati?
    • -2 (6 voturi)    
      Mîine-poimâine vor și salarii mărite. (Luni, 16 martie 2020, 9:53)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Deja unii bagă bățul prin gard....
    • +3 (5 voturi)    
      Nu e normal (Luni, 16 martie 2020, 10:13)

      ion.daniel [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Nu e deloc normal sa fie asa. Se stie de virus de cateva luni, in Romania se agita lumea de cateva sapatamani si tu nu ai o procedura pusa la punct sa protejezi medicii(aia care pot sa te . ajute cumva daca prinzi vreo forma grava) . Acum inca suntem la inceput. Trebuie sa iasa toti . medicii si sa spuna adevarul sa vedem care e situatia reala sa putem pune presiune
      • +2 (6 voturi)    
        Au proceduri de minimzare a riscului de secole (Luni, 16 martie 2020, 11:18)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui ion.daniel

        Ii invata la facultate, apoi o pun in practica, apoi mai fac si dezinfectie. Daca nu ar avea procedurile astea specifice muncii lor, ar contagia pe toti cu toate formele de raceli si gripe care sunt comune si doar pe sub nasul lor trec.
  • -3 (7 voturi)    
    Sigur ca nu e normal (Luni, 16 martie 2020, 9:36)

    corneladrian [utilizator]

    Dar este o nastere .. 2 vieti.
    Ce siceti de medic ginecolog, in clinica privata care consulta paciente...si pe care le infecteaza, el fiind testat pozitiv in urmatoarele zile, la fel si unele paciente. Da. Caz concret la Constanta.
  • +2 (4 voturi)    
    V-ati trezit? (Luni, 16 martie 2020, 9:58)

    persuasiv [utilizator]

    ce bine,ma bucur.
  • -1 (7 voturi)    
    cezarienele se fac cu mainile goale (Luni, 16 martie 2020, 10:14)

    Francisc 1 [utilizator]

    ce tot bate asta campii?
    • -2 (4 voturi)    
      Ori esti prost (Luni, 16 martie 2020, 12:07)

      Kornell [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      ori nu ai creier. Cezariana presupune extragerea fatului prin incizie subombilicala, plan cu plan, pana la uter; se extrage fatul, placenta si se contoleaza sangerarile. Inchidere (sutura) minim 4 planuri. Grosso modo, e tehnica explicata celor non chirurgi. Asa ca tu bati campii sau esti prost


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by