​Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a îndemnat pe oameni să nu mai cumpere în disperare alimente şi alte provizii pe fondul crizei coronavirusului, relatează DPA, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Nu trebuie să cumpăraţi atât de mult”, a spus el într-o conferinţă de presă la Casa Albă. „Relaxaţi-vă”.

Trump a menţionat că a vorbit cu directorii de retail, al căror mesaj către publicul american este să „cumpere un pic mai puţin, vă rog”. Şi a primit din partea acestora asigurări că magazinele vor rămâne deschise şi că lanţul de aprovizionare este sănătos.

„Nimeni din ţară nu are nevoie să cumpere produse de primă necesitate”, a adăugat preşedintele. Mesajul său vine în timp ce locuitorii Statelor Unite au golit rafturile unui supermarket de conserve şi hârtie igienică.