Portugalia îşi va închide graniţa cu Spania pentru turişti pentru cel puţin o lună pentru a stopa epidemia de coronavirus, a anunţat duminică premierul portughez, Antonio Costa, conform AFP, citat de Agerpres.

Portugalia crizaFoto: AGERPRES

Mărfurile şi persoanele care călătoresc în scop profesional vor avea voie să treacă graniţa, dar nu şi turiştii, a explicat el în cadrul unei conferinţe de presă după ce a discutat cu omologul său spaniol Pedro Sanchez într-o conferinţă video.

„Fără ostilitate, cred că este necesar ca în această perioadă să nu existe nicio activitate turistică între Spania şi Portugalia, pentru că trebuie să ne limităm mişcările, nu numai în interiorul oraşelor noastre, ţărilor noastre, dar şi la nivel global”, a adăugat premierul.

Restricţiile de călătorie se vor aplica atât la frontierele terestre, cât şi la cele aeriene şi vor fi puse în aplicare după ce ambele ţări vor stabili condiţiile luni. Perioada va include şi Paştele, care va fi pe 12 aprilie. Cu 288 de decese din 7.753 de cazuri, Spania este a doua ţară europeană cea mai afectată şi a patra la nivel mondial.

Portugalia, de cinci ori mai mică decât Spania, a recenzat până în prezent 245 de cazuri, dar estimează că există mai mult de 2.200 de "cazuri suspectate".