Premierul Ludovic Orban spune că este posibilă plafonarea prețurilor la unele medicamente, măști, mănuși sau dezinfectanți după declararea stării de urgență, precum și posibilitatea unor restricții, care în momentul de față nu ar fi prevăzute. El a precizat că forma finală a documentului cu măsurile pe care le implică starea de urgență îi aparține președintelui. "Încredințez români că vom lua numai măsurile necesare", a spus Orban.

HotNews.roFoto: Hotnews

El a făcut aceste declarații într-o conferință de presă susținută în premieră prin telefon, în regim live, în contextul izolării:

  • Din păcate, am văzut foarte multe informații iresponsabile despre eventuale măsuri luate odată cu starea de urgență.
  • La solicitarea președintelui, am cerut fiecărui ministru măsuri care să fie introduse în planul pentru starea de urgență. Încredințez cetățenii români că vom lua numai măsurile necesare.
  • Se știe că e o nevoie acută de medicamente, materiale de protecție. Avem nevoie de proceduri de achiziții rapide. Avem nevoie de măsuri de întărire a instituțiilor din prima linie a bătăliilor- DSP-urile, structurile din MAI, spitalele.
  • O măsură posibil a fi luată este a limita creșterile prețurilor la medicamente și la alte materiale căutate, pentru a nu permite specula. Există varianta de plafonare a prețurilor la măști, mănuși sau dezinfectanți.

De asemenea, el a spus că odată cu declararea stării de urgență există posibilitatea rectificării bugetare înainte de termenul permis. "Cu sigurență vom avea nevoie de rectificare bugetară și o vom face când vom avea o imagine clară privind finanțarea spitalelor, de exemplu".