Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat sâmbătă, în cadrul audierilor din Parlament, că "în momentul de faţă, la nivel naţional, avem peste 10.000 de tip Real Time PCR iar în paralel avem teste rapide". În depozitele UNIFARM se află 50.000 teste rapide, a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.

Victor CostacheFoto: AGERPRES

Potrivit acestuia, testele de tip Real Time PCR sunt fiabile, însă se realizează strict la indicaţiile epidemiologice. Victor Costache a precizat că în momentul de faţă se face Real Time PCR în Bucureşti, la 'Victor Babeş', 'Matei Balş', Spitalul Militar Central, am deschis un centru în plus la ANSVSA şi la Institutul 'Cantacuzino'. În plus, există trei centre private, iar la nivel naţional mai sunt la Iaşi, Craiova, Constanţa, Cluj, Timişoara.

Ministrul a mai spus că se desfăşoară ancheta epidemiologică în cazul tuturor celor infectaţi cu noul tip de coronavirus.

"În faza doi extindem aceste internări în reţeaua de pneumologie, având în vedere că este un virus cu tropism respirator şi mai ales din cauza complicaţiilor, sunt din sfera aparatului respirator, iar în faza trei, pe care vrem să o întârziem cât mai mult, vom merge spre celelalte spitale - spre spitalele mari de urgenţă. Am avut peste 40.000 de intrări în ţară care ne-au şi adus virusul în România. Este de precizat că avem ancheta epidemiologică la toţi cei pozitivi de COVID din România şi 94% sunt veniţi din Italia sau contacţi ai acelora", a declarat Victor Costache.