Pandemia COVID-19 a făcut să explodeze cererea pentru aplicații care permit lucrul de la distanță

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 12 martie 2020, 12:45 Actualitate | Coronavirus


Munca de la domiciliu
Foto: pixabay.com
Companii precum Microsoft, Google, Zoom sau Slack încearcă să țină pasul cu cererea foarte mare pentru aplicațiile lor care permit lucrul de la distanță, transmite publicația Vox, preluată de Mediafax.

Tot mai multe companii și-au trimis angajații să lucreze de acasă, în contextul pandemiei COVID-19, iar cererea pentru unelte care permit acest lucru a crescut foarte mult. Dezvoltatorii de astfel de soluții, precum Microsoft, Google sau Zoom, fac față cu greu cererii.

Microsoft Teams a înregistrat o creștere de 500% a utilizării în China de la sfârșitul lunii ianuarie, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei.

Productiv, o firmă care le permite companiilor să vadă cum folosesc angajații software-ul lor, a consemnat o creștere cu 30% de la începutul lunii februarie.

Multe companii oferă acum gratuit funcții care înainte erau oferite contracost. De exemplu, Zoom a ridicat limita de minute pentru apelurile video în China - dar și pentru școlile din Japonia, Italia sau SUA - în cazul aplicației gratuite.

Microsoft oferă oricui aplicația Teams Premium gratuit în următoarele șase luni. Compania a ridicat restricțiile și pentru cei care au deja varianta gratuită.

Google a anunțat, de asemenea, că va oferi gratuit unelte pentru teleconferințe, utilizatorilor serviciilor G Suite și G Suite for Education, până la 1 iulie 2020.

Creșterea masivă înregistrată de aceste aplicații se observă și în magazinele virtuale. Zoom a devenit cea mai populară aplicație de business, în varianta americană a Apple App Store. Microsoft Teams a ajuns pe locul patru în același magazin virtual.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1531 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    S-ar putea (Joi, 12 martie 2020, 13:07)

    Keloo Cooper [utilizator]

    COVID sa modifice modul in care se lucreaza in multe ramuri, mai ales ca retelele de transport de date din ziua de azi permit si inca este loc de crestere pe cablurile transcontinentale si transoceanice. In multe zone se utilizeaza 20-25% din capacitatea de transport a fibrei.
  • -2 (2 voturi)    
    Gata, (Joi, 12 martie 2020, 14:07)

    Ozmo [utilizator]

    Azi se valideaza guvernul Citu. Presedintele vine in Parlament si declara stare de urgenta, Parlamentul aproba stare de urgenta si se inchide si Bucurestiul. Vorbim dupa ora 17. Sa fiti sanatosi !!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by