Un studiu recent al cercetătorilor din Finlanda, publicat în revista Population Studies, arată că prezenta bunicilor poate avea un impact semnificativ asupra sănătății mintale a mamelor.
Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Helsinki și citat de New York Post. Potrivit acestuia, sprijinul bunicilor ar putea proteja mamele de depresie - în special pe cele care s-au despărțit de partenerii lor și au devenit părinți singuri. Cercetarea a analizat bazele de date medicale finlandeze privind 116.917 mame despărțite de tatăl copilului și 371.703 mame care nu s-au separat și care aveau copii cu vârsta sub 12 ani. Femeile au fost evaluate și examinate cel puțin trei ani.
Bunicii materni, sănătoși, cei mai utili
Unul dintre parametrii studiați de cercetători a fost compararea prevalenței medicamentelor antidepresive luate de mame cu disponibilitatea bunicilor de a le oferi sprijin.
S-a înregistrat o probabilitate mai mică de depresie maternă în cazul prezenței bunicilor sub 70 de ani, angajați și fără probleme grave de sănătate. De asemenea, conform studiului realizat de Universitatea din Helsinki, depresia era mai puțin frecventă dacă bunicii trăiau împreună și locuiau în apropierea fiicei lor.
Prin urmare, este important ca bunicii să nu aibă ei înșiși probleme care necesită grija și suportul mamei. Sănătatea, mobilitatea și implicarea bunicilor sunt un indicator al unei mai mici probabilități de depresie maternă, în special în rândul mamelor care se separă.
Psihoterapeuții spun că forma de intervenție cea mai utilă în domeniul sănătății mintale este sentimentul de comunitate și sprijinul din partea celor dragi și, chiar dacă pot apărea probleme psihiatrice postpartum, adesea sprijinul comunității, al familiei, atenția și îngrijirea pe care le primesc după naștere mamele sunt extrem de importante.
Condiția de mamă, trigger emoțional subevaluat
Maternitatea, mai ales în cazul primului născut, reprezintă pentru mame un moment de schimbare a identității. A fi mamă, mai ales pentru prima dată, reprezintă un important trigger emoțional subevaluat în cazul declanșării depresiei postpartum, sunt de părere psihoteraeuții.
Conform studiilor, una din zece mame suferă de depresie postpartum iar aproximativ una din o mie de femei poate ajunge la o afecțiune mai gravă, numită psihoză postpartum. Depresia postnatalăeste o combinație complexă de modificări fizice, emoționale și comportamentale de care suferă unele mame imediat după naștere sau, în cazuri rare, cu debut întârziat, într-o perioadă care se întinde pe 18 luni sau chiar mai mult după naștere.
Specialiștii spun că este o tulburare a sănătății mintală, cu debutul în primele patru săptămâni de la naștere, fiind provocată de schimbările chimice, sociale și psihologice care au loc odată cu venirea pe lume a unui copil.
Părinții mamei, mai ales mama acesteia, pot fi călăuze importante prin acest labirint psihologic reprezentat de schimbarea de statut și identitate. Episoadele psihozei postpartum pot ține și 12 săptămâni. Experții spun singură medicația nu aduce o recuperare completă, fiind necesară psihoterapia mamei și asigurarea unui mediu familial confortabil, protector.
Ce se întâmplă în familiile monoparentale
Într-un alt studiu, profesoara Sarah Harper de la Oxford Institute of Ageing, a analizat relațiile care se stabilesc în cadrul familiei, mai ales în cadrul celei monoparentale. Prima etapă a cercetării a cuprins un sondaj cantitativ în rândul a aproximativ 850 de mame singure cu privire la relațiile lor cu propriile mame, bunicile materne ale copiilor lor.
În a doua etapă, situația mamelor a fost analizată calitativ în funcție informațiile socioeconomice, educația, ocuparea forței de muncă, reședința, venitul, starea civilă și istoricul căsătoriei, paternitatea și rețelele familiale. Cercetarea calitativă arată că, adesea, bunicile tind să încorporeze unul dintre cele două roluri principale: rolul de părinte înlocuitor sau de partener înlocuitor.
„Rolul de susținător emoțional și de ascultător transformă adesea în mod automat bunicile în parteneri-surogat din punctul de vedere al mamelor singure, deoarece, astfel, bunicile acoperă acum nevoi care, altfel, ar fi fost direcționate către parteneri, cum ar fi grijile practice legate de familie, treburile zilnice, problemele cu copiii”, susține Sarah Harper.
Rolul bunicilor ca părinți de înlocuire este foarte apreciat și dorit mai ales de mamele singure. Bunicile adoptă adesea acest rol pentru o anumită perioadă de timp din cauza unor circumstanțe speciale, iar după aceea revin la un rol mai mult secundar.
Ajutor efectiv și nu doar vizite
Amplul studiu realizat de universitatea finlandeză confirmă cercetarea psihologei britanice. Pe de altă parte, cred psihologii, există nuanțe în ajutorul acordat de bunici, care țin de presiunea la care este supusă o mamă începătoare și de dorința ei subliminală de a păstra un spațiu intim la care nu oricine poate avea acces.
Bunica maternă are cheia acestui spațiu, mai ales dacă între cele două, mamă și fiică, există relații apropiate. Una dintre căile prin care tinerele mame pot fi ajutate fără să fie stânjenite sau să se simtă controlate ține de capacitatea bunicilor de a-și oferi ajutorul efectiv și nu doar de a vizita și a sta cu copiii și nepoții lor.
Bunicii ar trebui să fie proactivi, să întrebe cum pot fi de ajutor, fără a controla viața tinerilor părinți.
