Copiii cresc repede și etapele de dezvoltare se succed cu o incredibilă viteză. Nici nu știi când a trecut timpul și bebelușul a început să se întoarcă de pe o parte pe alta, să se târască, să meargă de-a bușilea, să facă doi-trei pași ținându-se de mobilă și, în sfârșit, să meargă în picioare. Sunt gesturi simple, dar pline de semnificație în dezvoltarea celor mici. Unul dintre aceste gesturi este mersul pe vârfuri al copilului, comportament care îi poate intriga pe părinți și poate reprezenta pentru ei o preocupare. Este ceva obișnuit la copii sau poate fi un semnal de alarmă care să indice că ceva nu este tocmai în regulă?
Mersul pe vârfuri este destul de comun la copiii care abia învață să meargă, dar este ceva la care majoritatea vor renunța. Până la vârsta de 3 ani, atâta vreme cât copilul crește și se dezvoltă normal, mersul pe vârfuri nu este un motiv de îngrijorare, iar dacă îl mai practică uneori o face din obișnuință. După vârsta de 3 ani, însă, acest lucru nu mai este normal și ar trebui investigat.
Risc de rănire și disconfort articular
Când un copil merge pe vârfuri pentru o perioadă îndelungată de timp, oasele și ligamentele de la genunchi, șolduri și partea inferioară a spatelui sunt puse sub o tensiune nenaturală, ceea ce poate duce la dezvoltarea necorespunzătoare a oaselor și/sau la supraîntinderea ligamentelor, expunându-l la riscul de rănire și disconfort articular pe măsură ce crește.
Nicole Kaiser, medic pediatru la University Hospitals Rainbow Children’s Medical Group, spune ca urmărirea îndeaproape a copilului nu îl menține doar în siguranță, ci oferă și indicii importante despre dezvoltarea lui.
Atenție la mersul pe vârfuri cu un singur picior!
Când copilul a depășit vârsta de 3 ani și continuă să meargă pe vârfuri, îngrijorarea părintelui este firească și îndreptățită, impunându-se adresarea la medicul pediatru pentru evaluarea acestui aspect. Pediatrul va face un examen clinic și, în funcție de constatări, va efectua sau va recomanda efectuarea unui test de funcționare neurologică în vederea identificării unei tulburări care îi afectează abilitățile de coordonare.
Deși mersul pe vârfuri este un lucru ce ține de obișnuință, poate fi cauzat de o dereglare a sistemului neuromuscular, o discrepanță între lungimea picioarelor sau displazie de șold. Aceasta din urmă poate fi vinovată mai ales în situația în care copilul merge pe vârfuri doar cu un singur picior. Alte cauze ar mai fi anomalii la coloana vertebrală sau contracturi ale tendoanelor la călcâi, dar și un tendon al lui Ahile prea scurt, dureri de călcâi sau tulburări din spectrul autist. În ceea ce privește posibilitatea ca mersul pe vârfuri să indice o tulburare din spectrul autist, trebuie subliniat faptul că mersul pe vârfuri, singur, fără alte semne, NU înseamnă că un copil are autism!
Efecte negative pe termen lung
Dacă mersul pe vârfuri al copilului nu are nicio cauză precum cele enumerate mai sus ci este pur și simplu o obișnuință care persistă, el va trebui neapărat corectat. Și asta pentru că, de-a lungul timpului, duce la probleme precum încordarea mușchiului și a tendonului, probleme cu purtarea încălțămintei sau chiar dificultăți în a sta în picioare. Pentru acei copii care au contracturi ușoare, activitățile de stretching sau terapia fizică ar putea fi necesare. Pentru contracturi persistente sau mai severe poate fi nevoie de operație.
Terapii și intervenții chirurgicale
În funcție de ceea ce determină copilul să meargă pe varfuri, medicul poate recomanda unul dintre următoarele tratamente:
Fizioterapie
Exercițiile de mers întind mușchii si îmbunătesc aria de mișcare. Copiii pot face aceste exerciții și acasă.
Purtarea unui dispozitiv pentru întinderea tendoanelor
În unele cazuri se poate recomanda montarea unui dispozitiv care întinde piciorul și ajută copilul să îl așeze pe sol.
Gipsări în serie
Medicul poate aplica gipsuri scurte pe picioarele copilului pentru a întinde mușchii și pentru a îmbunătăți poziționarea piciorului pe podea. Unii copii primesc și injecții cu Botox pentru a-și relaxa mușchii. În situațiile în care aceste terapii eșuează, sunt disponibile opțiuni chirurgicale. De exemplu, dacă mersul pe vârfuri are ca și cauză un tendon al lui Ahile prea scurt, acest aspect se poate remedia chirurgical, practicându-se o prelungire a lui (alungire intervențională de tendon), însă operația poate fi efectuată după împlinirea vârstei de 5 ani.
Premergătorul, un „dușman” pentru picioarele copilului
Chiar dacă, inițial, premergătorula fost considerat un ajutor pentru stimularea mersului la copii, folosirea lui a evidențiat aspecte negative. Constătarile făcute de-a lungul timpului de ortopezi și kinetoterapeuți au dus la concluzia că folosirea premergătorului este în dezavantajul copilului.
În primul rând că un bebeluș care nu știe să meargă, pus în premergător nu va avea o poziție naturală, ci una care îi va solicita articulațiile și structurile de susținere ale picioarelor, ceea ce va avea consecințe. Apoi, mersul în premergător va accentua poziția „crăcănată” a picioarelor, poziție care, altfel, ar fi început să se reducă de la sine, în mod natural. Apoi, nefiind nevoit să se sprijine complet pe talpă, copilul va merge pe vârfuri și va păstra acest stil de mers și după ce nu va mai folosi premergătorul. De suferit au și șoldurile, care și ele sunt suprasolicitate, iar dacă cel mic are și o displazie de șold, ea va fi agravată de mersul în premergător.
Mersul pe vârfuri poate persista în ciuda tratamentelor
În cadrul unui studiuîn care au fost evaluați 60 de copii cu vârste între 1 și 15 ani care mergeau sau au mers în copilăria mică pe vârfuri, pentru a se determina relația dintre intervalul de dorsiflexie (înclinarea în față a piciorului în timpul mersului) și creșterea în vârstă. Studiul a concluzionat că la grupa de vârstă 1 – 2 ani dorsiflexia era în medie de 12 grade, ea scăzând la 4 grade la grupa de vârstă 6 – 15 ani. Sigur, faptul că a scăzut este îmbucurător, însă nu a dispărut complet, de unde și necesitatea realizării de intervenții care să ajute.
Un alt studiu, efectuat pe un grup de 80 de copii cu mers pe vârfuri idiopatic au fost urmăriți și examinați după aplicarea unor diverse modalități de tratament (observație, tratament cu ghips/orteză sau alungire chirurgicală a tricepsului sural). 32% dintre ei aveau antecedente familiale de mers pe vârfuri idiopatic, 28% s-au născut prematur iar 16% au avut întârziere psihomotorie. Concluzia cercetătorilor a fost aceea că mersul pe vârfuri poate persista după aplicarea tuturor metodelor standard de tratament.
Sursa foto: Dreamstime.com
