Părinții se împart în două mari categorii: cei care nu se îngrijorează deloc atunci când diverse aspecte ale comportamentului copiilor nu sunt sau nu par a fi normale pentru etapa de dezvoltare în care aceștia se află, și cei care manifestă o îngrijorare excesivă. Ei bine, și unii, și ceilalți, ar fi bine să țină cont că multe dintre comportamentele copiilor care îi alarmează nu numai ca sunt normale, dar sunt chiar definitorii, fiind repere în respectivele etape de dezvoltare, adesea reprezentând descărcări ale stresului și frustrărilor pe care cei mici le resimt și nu le pot exprima altfel. Iată care sunt cele mai comune manifestări care nu ar trebui să vă îngrijoreze:
1. Aruncă lucruri
Atunci când copilul aruncă suzeta sau jucăriile și plânge până i le dai înapoi, nu o face pentru că vrea să te enerveze cu orice chip. Bebelușii sunt predispuși la un comportament impulsiv pe care nu îl pot controla deoarece creierul lor nu este complet dezvoltat. Pe de altă parte, aruncatul lucrurilor este un lucru bun, pentru că în acest fel își dezvoltă abilitățile motorii fine și coordonarea mână-ochi.
În plus, când aruncă un obiect, copilul învață relația cauză-efect (dacă arunci, cade). Potrivit Cleveland Clinic, pediatrii evaluează cu atenție abilitățile motorii fine, deoarece întârzierea semnificativă a apariției acestora sau lipsa lor pot fi semnul unei varietăți de condiții neurologice și fizice. De la vârsta de doi ani, când copilul poate înțelege ce i se spune, i se poate explica ce lucruri pot fi aruncate și care nu.
2. Mușcă
Atâta vreme cât un copil nu poate comunica prin limbaj, faptul că mușcă părintele, un alt copil sau chiar pe sine, este normal. Deși nu este acceptabil din punct de vedere social, mușcatul este un comportament normal în rândul copiilor sub 3 ani, fiind modul în care aceștia își exprimă furia, frustrarea și nevoia de control și atenție, potrivit American Psychological Association, care îl citează pe psihologul clinician Stanley Goldstein, autorul cărții „Copii cu probleme/Părinți cu probleme”. Abia când copilul își dezvoltă limbajul și poate comunica, dacă cel mic continuă să muște, va trebui căutat ajutor specializat (psiholog sau psihiatru care se ocupă de copii).
3. Face brusc crize de furie
La debutul crizei, copilul plânge pentru că nu obține ceea ce își dorește, după care își pierde controlul și lucrurile se înrăutățesc, părintelui fiindu-i aproape imposibil să îl calmeze. Și asta pentru că nu e ușor de înțeles ce se întâmplă de fapt, ce stă în spatele motivului „la vedere”, că nu primește ce vrea. Poate fi oboseala, suprasolicitarea emoțională, foamea sau o mulțime de alte cauze. Așadar, existând o justificare, crizele de furie sunt normale.
Potrivit unui articol publicat în Journal of Developmental and Behavioral Pediatrics, 75% dintre crizele de furie durează cinci minute sau mai puțin. Dacă copilul se trântește pe podea în primele 30 de secunde, este probabil ca accesul de furie să fie mai scurt.
4. L-a luat pe „Nu” în brațe
Copilul până mai ieri docil, înțelegător și cuminte, de-a dreptul adorabil, începe brusc să refuze tot ce i se oferă și devine nemulțumit chiar și atunci când e vorba de lucruri care îi plac. Din nou: este ceva normal.
Perioada lui „Nu”, care apare în jurul vârstei de doi ani și jumătate - trei ani, indică faptul că a început să realizeze că se poate afirma în cadrul familiei. „NU este modul în care copiii îşi exersează şi îşi pun în aplicare independenţa. Ei nu încearcă să ne supere, nu ne sfidează şi nici nu sunt egoişti, ci ne transmit că vor să ia propriile lor decizii. Ei nu ştiu cum ne simţim sau care sunt nevoile noastre pentru că nu sunt încă capabili să înţeleagă sentimentele altei persoane”, a explicat pentru totuldespremame.ro psihoterapeutul Diana Stănculeanu.
5. Folosește cuvinte supărătoare
„Te urăsc!” Ai auzit vreodată asta de la copilul tău? Chiar dacă nu ți-a picat bine, nu ai niciun motiv de îngrijorare, pentru că nu a făcut-o ca să te rănească în mod conștient. Până la varsta de șapte ani copiilor le lipsesc abilitățile sociale și nu înțeleg cum afectează pe cineva cuvintele lor.
6. Repetă obsesiv același cuvânt
Repetând mereu același cuvânt, copilul așteaptă o reacție din partea părintelui, nu să fie ignorat și nici să primească o reacție negativă. Adesea părintele nu înțelege ce vrea copilul, iar el se supără pentru că nu primește un răspuns. O altă explicație pentru faptul că spune o dată, și încă o dată, și încă o dată același cuvânt, este aceea că exersează sunetele și intonația. Și nu e nimic anormal în asta. Într-o bună zi „distracția” va dispărea de la sine.
7. Se trezește des, noaptea
Are o rutină a somnului, are în fiecare seară aceeași oră de culcare și în fiecare dimineață aceeași oră de trezire. Brusc, începe să se trezească frecvent la ora 3 dimineața și să plângă. Da, e normal, nu este un motiv de îngrijorare. Tulburările de somn apar de obicei din cauza emoțiilor și a noilor informații primite în timpul zilei. Dacă un copil nu vrea să doarmă, probabil că a experimentat emoții intense seara. De asemenea, uneori chiar și dobândirea unor noi abilități poate provoca hiperstimulare, ceea ce duce la un astfel de comportament.
8. Nu mai vrea să mănânce
Până acum a avut un apetit normal pentru vârsta lui, dar dintr-o dată a început să refuze să mănânce, inclusiv preparatele preferate. Sau, deși cantitativ porțiile sunt aceleași, nu mai mănâncă tot din farfurie, așa cum o făcea înainte. Pierderea apetitului poate avea mai multe cauze, în funcție de vârstă, cum ar fi erupția dentară sau dorința de a se juca. Așadar, comportamentul acesta este normal. Ceea ce e anormal și poate înrăutăți situația este ca părintele să insiste ca micuțul să mănânce chiar dacă el nu vrea, pentru că acest lucru va afecta relația lui cu alimentele.
9. Își lovește capul în mod voluntar
Este, într-adevăr, o imagine șocantă să-ți vezi copilul lovindu-și capul. Dar dacă acest comportament de auto-vătămare se întâmplă rar, cel mai probabil nu trebuie să-ți faci griji. În schimb, dacă recurge la o astfel de manifestare ori de câte ori întâmpină o provocare, cu siguranță că necesită atenție și intervenție de specialitate, motiv pentru care ar trebui discutat cu medicul copilului, cu un psiholog sau cu un psihiatru pentru copii.
Ca și în cazul oricărui alt comportament considerat (îndreptățit sau nu) ca anormal, semnalul de alarmă îl reprezintă frecvența și intensitatea cu care se manifestă.
Sursa foto: Dreamstime.com
1
2
