Te exasperează neînțelegerile cu copilul și luptele constante pentru putere. Vezi clar că, mai ales pe termen lung, pedepsele nu funcționează, ba din contră, parcă mai rău alimentează crizele de furie ale copiilor. Dă o șansă parentingului pozitiv, numit și disciplină pozitivă. Descoperă cum ar trebui să te comporți ca să ai o relație armonioasă cu copilul tău, care să funcționeze ca un parteneriat.
Când vine vorba de armonia vieții de familie, toată lumea se străduiește să-și dea seama cum se construiește și cum se menține o relație bună cu cei mici. Mulți dintre părinții de azi încearcă să facă lucrurile altfel față de cum au văzut la propriii părinți, amintindu-și ce a funcționat și ce nu în copilărie și adolescență. Căutând alternative, ajung la parentingul pozitiv care, bine aplicat, ajută la crearea unor conexiuni autentice cu cei mici, care stau la baza unor comportamente sănătoase.
Ce este parentingul pozitiv?
Parentingul pozitiv nu trebuie confundat cu răsfățul. Eliminarea pedepselor nu înseamnă răsfăț și „nici nu transformă părintele într-un adult neputincios în fața propriului copil”, ne spune psihoterapeutul Diana Stănculeanu, într-un interviu acordat Totul Despre Mame. În parentingul pozitiv, ideea este să te concentrezi pe punctele forte ale copilului, mai degrabă decât să încerci să-i corectezi punctele slabe.
Parentingul pozitiv s-a născut în urma activității psihologului austriac Alfred Alder, în anii 1900. Acesta credea că cei mici au o nevoie reală de a se simți conectați cu cei din jurul lor, iar atunci când se află într-un mediu cald și receptiv este puțin probabil să facă tantrumuri.
Ca părinte, este ușor să te concentrezi asupra a ceea ce face greșit bebelușul sau copilul. Putem blama creierul pentru acest lucru, pentru că organul acesta a fost programat să ne ajute să reacționăm la ceea ce este greșit, pentru a ne menține în siguranță. Ceva greșit ne „trezește” și ne cere o reacție pentru a supraviețui. Așa am fost noi crescuți. Dar în educația pozitivă atenția se mută asupra punctelor forte ale copiilor, iar studiile arată că aceasta este o modalitate mai eficientă de educație.
Cum poți fi un părinte pozitiv?
Decenii de studii au arătat că folosirea disciplinei pozitive oferă rezultate pozitive în ceea ce privește comportamentul copiilor și dezvoltarea lor emoțională. La polul opus, parentingul aspru, punitiv, aplicat din copilăria mică tinde să aducă odată cu el o mulțime de probleme de comportament. Părinții reci, neimplicați și care nu răspund nevoilor emoționale ale copiilor lor nu fac decât să obțină niște copii cu probleme de comportament. Cu toate acestea, tehnicile parentingului pozitiv nu sunt ușor de pus în practică. Dar se învață. Iată câteva situații des întâlnite și cum ar trebui să reacționezi la ele:
Conexiune înaintea corecției
„Când fiul meu avea patru ani, era dulce, amuzant și cam neastâmpărat. Era de ajuns să-l scap o clipă din ochi și ceva era scotocit, vărsat sau spart”, spune Ariadne Brill, psiholog specializat în disciplină pozitivă. Într-o zi, femeia povestește că și-a găsit copilul în baie cu câteva recipiente de șampon și săpun lichid desfăcute. Ușile dușului erau complet albe de spumă. „Altă!”, i-a explicat el zâmbind încântat și arătând spre… lucrarea de artă. Altă data a desfăcut markerele și a aruncat rezervele în apă ca „s-o coloreze”.
De fiecare dată când el încălca o regulă sau spărgea ceva, Ariadne se simțea obligată să facă ceva. Acest ceva nu trebuie însă să fie disciplina obișnuită în care îl pedepsești să stea la colț și să se simtă vinovat. Ea și soțul ei au încercat altceva: „Înainte de a avea orice reacție, ne petreceam timpul cu el, ne jucam sau stăteam de vorbă. Deseori, îl îmbrățișam și-l mângâiam, apoi îi ofeream oportunitatea de a-și repara greșeala și de a se gândi la ceea ce făcuse”.
Alteori au existat consecințe, dar nu cele clasice, ci din acelea care au legătură strictă cu ceea ce se întâmplase: să șteargă spuma de săpun sau să lipească vasul spart, de exemplu. Activitatea nu era nici măcar prezentată ca o consecință a acțiunilor lui, ci ca o oportunitate a-și repara greșeala. „Cu cât îi ofeream mai multe oportunități să se joace și să greșească fără să-l cert, cu atât mă întreba mai des dacă are voie să facă un anumit lucru. Mai mult, atunci când greșea, venea la noi și ne cerea ajutorul”.
Scopul disciplinei pozitive e să implice copilul într-un mod cuviincios și să încurajeze părinții să înțeleagă că micuții pot să se descurce. Curiozitatea îi face însă să depășească uneori limitele. Stabilește o legătură/conexiune cu el și îl vei putea influența pozitiv. Altfel spus, fă-l să aibă încredere că nu va păți nimic dacă încearcă ceva greșit, și nu va mai greși.
Puterea de a-l asculta
I-ai cerut copilului să facă ceva. Calm. O dată, de două ori, de trei ori. Nu se întâmplă nimic. Parcă nici nu te aude. Repeți cerința. Tot nimic. Simți cum obrajii încep să-ți ardă și aluneci pe panta care precede explozia. Într-un moment de înfrângere totală, țipi aceeași cerere pe care ai formulat-o calm cu câteva minute înainte. „Copiii nu ascultă” este cea mai frecventă frustrare a părinților. De aici, pornesc probleme de comportament mai mari, cum ar fi tantrumurile, sfidarea și răspunsurile impertinente.
Copiii de toate vârstele – de la cei mici până la adolescenți – au o nevoie puternică de putere. Când copiii nu au oportunități de a-și exercita puterea în moduri pozitive – alegând ce haine să poarte, ce să mănânce la cină ori ce joc să joace etc. – își vor exercita puterea în moduri negative. Deși beneficiile parentingului pozitiv în dezvoltarea copilului sunt de necontestat, mulți părinți încă folosesc pedepse dure și tactici de manipulare emoțională pentru a-și face copiii să asculte.
Uneori, ei uită că micuții nu sunt încă capabili să-și mențină concentrarea pentru perioade lungi de timp. Alteori, copiii pot fi plictisiți, obosiți sau copleșiți de evenimente din viața lor, ceea ce face dificilă acordarea atenției. Poate fi ușor să ignorăm vocile copiilor noștri sau să le respingem preocupările atunci când suntem ocupați și stresați. Luăm personal lipsa lor de răspuns și reacționăm impulsiv.
De ce nu ne ascultă copiii? Poate le spunem mult „nu” când vor ceva... „Putem să mai citim o poveste?/Să mergem în parc?/Să mâncăm înghețată la cină?” Poate nu le răspundem coborând la nivelul lor, poate nici nu-i privim în ochi când le răspundem, din cauza prea multor treburi acasă și la serviciu... Poate că atunci când le vorbim, le ținem discursuri din care ei nu înțeleg decât că e o mare distanță între noi și ei. Poate că nu le spunem „te rog” când vrem ceva de la ei și nici „mulțumesc” când fac lucrurile bune, chiar și mici.
Să nu uităm că noi creștem adulți, nu copii. Așa că dezvoltarea unei puternice încrederi de sine și a capacității de a lua decizii în mod firesc, în concordanță cu propriile dorințe și nevoi, este o abilitate esențială pe care trebuie să o dezvolte copiii noștri pentru a putea ca, pe viitor, să cunoască și să se integreze firesc în lumea în care trăiesc.
Schimbă-ți comportamentul
Acesta este probabil cel mai dificil aspect al parentingului pozitiv: să îți controlezi gândurile, cuvintele și acțiunile. Este greu să renunți la obiceiurile vechi și, fără a te controla, revii ușor la gândire negativă, țipat și dorința de a pedepsi. Trebuie să te gândești altfel la disciplină. Scopul este ca întotdeauna să înveți copilul cum să-și controleze singur – emoțiile, spațiul, timpul, purtarea. De aceea, să te întrebi: „de ce are copilul nevoie acum pentru a se auto-disciplina?”. Răspunsul nu este niciodată o pedeapsă arbitrară.
Gândește-te la tine ca și cum ai fi avocatul lui. Nu trebuie să fii de acord cu cerințele sau comportamentul lui, ci să îi asculți partea lui de poveste și să fii aliatul lui. Încearcă să simți și tu ceea ce simte copilul tău. Gândurile și comportamentele lui ar putea părea iraționale sau chiar obraznice din exterior. Dar în interior, de fapt, nu face decât să încerce să înțeleagă lumea și propriile-i nevoi. I-ai putea arăta acest lucru răspunzând cu empatie și într-un mod constructiv. Gândește-te în permanență la modul în care ți-ar plăcea să fii reprezentat și tratat.
Nu uita nevoile psihologice de bază în parentingul pozitiv: autonomia (nevoia copilului de independență și control asupra propriei vieți); validarea (nevoia de a se simți apreciat, valoros); conexiune și relaționare (nevoia copilului de a avea relații bazate pe comunicare, iubire, respect cu ceilalți).
Parenting pozitiv înseamnă să-ți fie bine
Nimeni nu poate fi părinte pozitiv 100% din timp. Și nici nu trebuie să pui presiune pentru a implementa o serie de schimbări. Amintește-ți să faci doar ceea ce simțiți că este bine pentru voi.
Ai putea alege să adopți parentingul pozitiv pentru că așa simți să-ți crești copilul sau ai putea să implementezi câteva dintre ideile de mai sus. Important e să încerci să schimbi metodele care nu funcționează și să nu uiți că, mai importantă decât disciplinarea și educarea celui mic este relația pe care o construiești cu el și care va dura o viață.
Sursa foto: Dreamstime.com
12
14
