O groapa medievala de provizii a fost descoperita din intamplare in Sighisoara, in urma surparii unei alei pietonale din Parcul Central, situat in Orasul de Jos, a anuntat luni, primarul Sighisoarei, Ovidiu Malancravean, potrivit Agerpres.

"In coltul de sud-vest al Parcului Central, sub aleea pietonala, a avut loc o surpare de teren care a pus in evidenta existenta unei gropi medievale de provizii. Existenta la Sighisoara a unor astfel de gropi pentru depozitarea granelor in piata veche (Marktplaz) a Orasului de Jos este cunoscuta de mai multa vreme, unele fiind documentate inca din anii '60 ai secolului trecut, iar o alta a fost descoperita, cu numai cativa ani inainte, in perimetrul aceleiasi zone (punctul este marcat si protejat). Se pare ca in Evul Mediu amplasarea acestor gropi era tinuta secreta, ele fiind acoperite cu un capac si apoi cu pamant, apelarea la aceste resurse facandu-se doar in caz de forta majora. Locul exact al fiecarei gropi era cunoscut doar de cateva persoane. Acestea legau niste franghii speciale in locuri doar de ele stiute, iar in punctul de intersectie al nodurilor facute de catre cei ce au ascuns alimentele trebuia sa fie o groapa", se arata intr-un comunicat de presa al primarului din Sighisoara.

Acesta a subliniat ca situatia este asemanatoare cu cea existenta in Piata Sfatului din Brasov sau Piata Mare din Sibiu, unde s-au identificat mai multe gropi de provizii, care au fost conservate arheologic si puse in valoare prin amenajarea unor hublouri de vizitare.

"In vederea unui scop asemanator, pana la cercetarea arheologica, documentarea stiintifica si o valorificare corespunzatoare dupa modelul din Sibiu, Municipiul Sighisoara a procedat la conservarea provizorie a acestor gropi prin umplerea lor cu un sort de pietris", a mai aratat Ovidiu Malancravean.