Stirea a venit subit, am aflat-o de la un bun prieten care i-a fost candva student. A incetat din viata Mihail-Radu Solcan, profesor la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, un intelectual democrat in deplinul inteles al termenului. A fost unul dintre prietenii mei apropiati inca din anii facultatii (era mai mic cu doi ani, cred, coleg cu Adrian-Paul Iliescu si George Purdea). A fost un spirit nobil. Era timid, retractil, deloc expansiv, dar in egala masura tenace si ferm. Era ceea ce-as numi un intransigent delicat. Avea gentiletea, bunul simt si politetea in sange. Era ceea ce se cheama self-effacing. Nu putea jigni. Gandea filosofic, se intreba mereu despre rosturile vietii si ale lumii. Il framantau acele teme pe care Thomas Nagel le numeste “mortal questions”.
Prietenia cu el a contat foarte mult in viata mea. Imi revin in minte discutiile noastre de-a lungul acestor decenii. Se ocupa de epistemologie, dar nu cred ca avea egal in Romania in ce priveste filosofia istoriei. Era un spirit enciclopedic. Puteai vorbi cu el despre Milosz si Popper, despre Hayek si Aron, despre Noica si Wittgenstein, despre Camus si Soljenitin, despre Martin Buber si Gerschom Scholem, despre Hegel, Marx, Hannah Arendt, Isaiah Berlin si Kolakowski. Era unul dintre acei oameni despre care puteai spune ca citise tot. Cand vorbeam cu Radu aveam sentimentul ca discut cu Zaharias Lichter, personajul lui Matei Calinescu.
Il pasiona istoria comunismului. Era unul dintre cei mai buni cunoscatori ai dezbaterilor despre totalitarism. Un fost student al sau imi scria in urma cu cateva saptamani despre cursul tinut de Radu la Facultatea de Filosofie pe baza cartii mele “Stalinism pentru eternitate”. Mi-as fi dorit sa fiu acolo, printre studentii sai. Mi-a trimis, era cred in 2006, un mesaj de zece pagini cu observatii punctuale, sugestii, intrebari. La un moment dat, a avut rezerve despre ce scrisesem pe marginea cartii unui prieten comun (mie imi placuse, lui mai putin). A urmat un lung schimb epistolar pe e-mail. In fianl, cred, l-am convins ca citise altceva in carte decat voise autorul sa spuna. A conversa cu Radu era ca o plimbare pe potecile gandului.
In asemenea dureroase clipe, cantarim ce este si ce nu este esential. Prietenia cu Radu a fost si va ramane pentru mine un lucru esential. Era sucevean de bastina, crescuse in acel spatiu central-european din care au venit marturiile unor Paul Celan, Norman Manea, Gregor von Rezzori. Gandindu-ma la Radu Solcan, imi revin in gand cuvintele cronicarului, reluate candva de G. Calinescu in “Istoria literaturii romane”: “Nasc si la Moldova oameni”. Sa se odihneasca in pace.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
