Au curs rauri de cerneala pe tema Oltchim si nu intentionez sa mai adaug inca o calimara pe teme sociale si politice deplangand situatia disperata a companiei si angajatilor, incompenta guvernului sau exotismul ofertei castigatoare (desi toate sunt adevarate). Din pacate si ca de obicei, din tot acest maelstrom mediatic lipsesc faptele, cifrele si analiza tehnica si logica a situatiei. Pentru conformitate si claritate: nu sunt inginer chimist dar am finantat industria petrochimica, inclusiv manufactura de PVC, in America si Europa in ultimii 15 ani.
Ce este PVC?
Polivinil clorid, abreviat in mod comun PVC, este al treilea cel mai produs plastic de baza din lume (dupa polietilena si polipropilena). PVC este in general folosit in industria constructiilor unde inlocuieste metalul. Are avantajul ca poate fi modificat in multe feluri prin adaugarea de aditive drept care derivate de PVC capata uzuri extrem de variate precum imbracaminte, covoare, decoratii, mobila, izolant electric, produse gonflabile si, in general, inlocuitor al cauciucului. PVC a fost descoperit inca din secolul 19 dar fost prima oara produs comercial de B.F. Goodrich Company in 1926. Exista metode multiple de manufacturare a PVC cat si a materiei prime VCM (vinil clorid monomer) si de obicei fabricile contemporane sunt integrate. Cu alte cuvinte, procesul de productie incepe de la etilena care se combina cu clor si oxigen pentru a produce VCM, desi exista si metode alternative de productie precum tratarea acetilenei cu acid clorhidric. Urmeaza procesul de polimerizare a VCM si adaugarea de aditive (stabilizatori, plastifianti, etc) pentru a obtine diferitele forme de PVC. Tabelul de mai jos arate materia prima si cantitatile necesare productiei unei tone de PVC:
Oltchim, un jucator tanar de talie medie
Constructia Oltchim a inceput in 1966 iar complexul petrochimic, integrat cu Arpechim Pitesti, a inceput sa produca PVC in 1970. Proiectantul fabricii de PVC a fost o firma consacrata care exista si in prezent, Toyo Engineering Corporation din Japonia. Merita observat ca tehnologia de productie a PVC este consacrata si nu s-a schimbat prea mult in perioada postbelica precum si ca o fabrica de PVC nu se poate converti usor pentru productia unor alte produse petrochimice. O consecinta suprinzatoare este ca Oltchim este una dintre cele mai recente mari fabrici de PVC din Europa. Capacitatea nominala (teoretica) de productie, 450k tone pe an, o plaseaza pe locul 7 in Europa in urma liderilor Ineos Vinyls (1,586k tone/an), Solvin (1,443k tone/an) si Arkema (857k tone/an). Pentru context, capacitatea totala in Europa este de aproximativ 8.5 milioane de tone pe an si cea globala de 48 milioane tone pe an. Tabelul urmator plaseaza Oltchim in contextul principalilor competitori europeni
Lunga agonie a Oltchimului a inceput, ca pentru multi alti colosi industriali construiti in anii comunismului fara o ratiune economica, la inceputul anilor 1990. Dublul impact al colapsului pietelor fostului CAER si al noilor norme de poluare a condus la oprirea a 75% din capacitatea de productie in 1994. In 1997 nou creata Petrom a „rapit” rafinaria Arpechim (situata pe aceeasi platforma cu Complexul Petrochimic Pitesti) care era principalul furnizor de etilena al Oltchimului asa cum fusese de altfel conceptul initial. Guvernele vremii au incercat, fara succes si niciun entuziasm, sa privatizeze Olthim de patru ori (in 2001, 2003, 2006 si 2008). Au reusit insa sa privatizeze Petrom in 2004 iar noul proprietar OMV a decis sa incerce sa vanda Arpechim inapoi statului roman in 2007 din cauza varstei instalatiilor si a costurilor ridicate de modernizare. Dupa tergiversari repetate ale guvernului din acea perioada OMV a oprit productia de etilena in Noembrie 2008 ceea ce, combinat cu criza economica ce incepuse sa zgaltaie economia mondiala, a condus la pierderi monetare semificative pentru Oltchim.
PCC – prieten sau dusman?
PCC, bazata in Duisburg (Germania), este un grup de companii active in Chimie, Energie si Logistica cu vanzari totale de €615 milioane in 2011 din care mai mult de 90% obtinute in industria chimica. Business-ul din Polonia, PCC Exol SA, este listat incepand cu August 2012 la bursa din Varsovia dar actionarul majoritar al grupului este Waldemar Preussner, un om de afaceri german de origine poloneza. In Mai 2007, PCC a cumparat 1.1% din actiunile Oltchim direct de pe Bursa din Bucuresti. AVAS, care detinea 95.73% din actiuni la vremea respectiva, se pregatea sa micsoreze capitalul social in urma unei decizii a curtilor data inca din Iunie 2006 care refuzasera o marire de capital anterioara. Rezultatul acestei intarzieri nejustificabile a fost ca participarea PCC a devenit 12.0% dupa ce decizia a fost implementata la sfarsitul anului 2007 iar Ministerul Economiei a ajuns sa detina 54.8%. Ulterior, atat PCC cat si fondul Carlson Private Equity (http://www.carlsonfunds.co.uk/) au continuat sa cumpere actiuni de pe Bursa Bucuresti si au semnat in Iunie 2011 un memorandum prin care se angajeaza sa actioneze in comun pe tema Oltchim. In Decembrie 2011, PCC avea 18.3% din actiuni si Carlson 14.0%.
Management-ul Oltchim, condus de Constantin Roibu timp de 21 de ani, a intrat in disputa cu actionarii minoritati practic imediat. Disputa s-a purtat in curti, in Consiliul de Administratie si in presa ambele parti acuzandu-se reciproc de reavointa si ilegalitati. Dl. Roibu acuza PCC ca vrea fie sa inchida Oltchim pentru a elimina un competitor (PCC detinand in portofoliu o companie similara in Polonia) sau sa cumpare compania pe nimic. PCC acuza managementul companiei de incompetenta manifestata prin bugete nerealiste, planuri de investitii nerentabile (in special in ceea ce priveste achizitionarea si modernizarea Arpechim), neadaptare la cerintele pietei, samd.
Nu sunt in masura sa emit o judecata asupra veridicitatii acuzatiilor dar cateva fapte sunt evidente. PCC nu este o organizatie caritabila si are operatiuni in Polonia care concureaza direct cu Oltchim pe piata europeana. In acelasi timp, aceste operatiuni sunt profitabile si listate la bursa din Varsovia (http://www.gpw.pl/karta_spolki_en/PLPCCEX00010/#basic_data). La fel de adevarat este ca management-ul Oltchim, in frunte cu dl Constantin Roibu, a fost platit cu €1.7 milioane in 2011 si €1.2 milioane in 2010 in timp ce compania inregistra pierderi semnificative. In fine, tabelul de mai jos arata pozitia costurilor si marginilor de profit ale companiei in 2009 in comparatie cu competitorii europeni.
Valoarea Oltchim
Inainte de a discuta potentiale solutii in cazul Oltchim am sa incerc sa fac o evaluare, in mod necesar aproximativa, a companiei. Sarcina este simplificata de faptul ca nu se pot folosi metrici legate de profitabilitate (ea nu exista de cativa ani) asa ca atentia trebuie concentrata asupra activelor, costurilor de modernizare, de restructurare si reorientare a activitatii si a potentialului de profit rezultant.
Fabricile de PVC sunt investitii masive si riscante (din cauza imposibilitatii de conversie) asa ca se construiesc in numar relativ limitat. Am examinat doua cazuri recente, Chemplast Sanmar a terminat de construit o fabrica cu o capacitate de 170k tone pe an in Cuddalore, India in Septembrie 2009 cu un cost mediu de $3,500/tona. In Iulie 2010, RusVinyl a inceput constructia unei fabrici cu o capacitate de 300k tone pe an la un cost mediu estimat de $4,300/tona. Avand in vedere viata relativ lunga a acestor fabrici putem incerca o estimare a valorii activelor Oltchim bazata pe capacitatea nominala de 450k tone si un interval de pret $1,500-$2,000 pe tona, cu mentiunea ca nu stiu cat din capacitatea nominala a Oltchim este inca functionala.
Din acest calcul rezulta o valoarea care poate varia intre $675 (€525) milioane si $900 (€715) milioane presupunand ca intreaga capacitate a Oltchim poate fi folosita. Din aceasta valoare trebuie scazute bineanteles datoriile companiei pentru a estima pretul actiunilor. In Decembrie 2011, conform raportului anual auditat de KPMG, Oltchim avea datorii bancare garantate de €122 milioane pe termen scurt (sub un an) si €12 milioane pe termen lung. In plus, compania mai datora €151 milioane companiei Electrica si €120 milioane la AVAS. In total, o datorie de €405 milioane. Din Decembrie 2011 si pana in Septembrie 2012 s-au acumulat probabil datorii suplimentare dar nu am acces la date. In plus, se estimeaza un cost de aproximativ €45 de milioane pentru repornirea fabricii si acoperirea salariilor neplatite. Cu alte cuvinte, orice nou investitor la Oltchim trebuie sa isi asume plata unei datorii de aproximativ €450 milioane de euro in plus fata de pretul de achizitionare al actiunilor. In consecinta pretul teretic al 100% din actiuni variaza intre €75 milioane si €265 milioane. Mai trebuie mentionat ca din cauza intarzierilor si balbaielilior repetate in privatizarea Oltchim, statul roman ca si actionar majoritar este de fapt un vanzator fortat de creditori ceea ce inseamna ca in practica ne putem astepta la oferte reduse cu cel putin 25% fata de valoarea teoretica a actiunilor. Rezulta un pret pentru pachetul de 54.8% din actiuni detinut de Ministerul Economiei care poate fi chiar si numai €30 – €35 milioane. Merita observat ca actiunile Oltchim sunt in prezent cotate la 0,65 lei ceea ce implica o valoare de piata de aproximativ €50 de milioane ceea ce confirma estimarile de mai sus.
Oltchim incotro?
Mai important decat analiza de mai sus este drumul pe care o va lua Oltchim de acum inainte. Este cunoscut ca Romania si-a asumat obligatia, in cadrul acordurilor de finantare cu FMI si EU, de a reduce pierderile intreprinderilor de stat prin privatizare. Trebuie clarificat faptul ca FMI nu impune statului roman nicio solutie in ceea ce priveste eliminarea pierderilor de la Oltchim sau alta companie de stat, pierderi care sunt acoperite din bani publici si imprumuturi. FMI, ca orice creditor comercial, impune ca aceste pierderi sa se micsoreze pana la eliminare intr-un orizont dat de timp. Statul roman este liber sa aleaga cea mai buna solutie pentru respectarea acestei conditii si a ales privatizarea.
PS Am o sugestie constructiva pentru actualul guvern. Alegeti un membru al guvernului care este credibil si competent pe subiecte economice si financiare (si vorbeste engleza bine) si puneti-l sa-l sune pe Anshu Jain sau Robert Rankin de la Deutsche Bank Londra. Promiteti-le business in viitor contra unei introduceri si recomandari catre Jim Ratcliffe, fondatorul si CEO-ul Ineos Group, cel mai mare producator de PVC din Europa. Deutsche Bank este principalul finantator al Ineos Group si salvat compania in 2009 asa ca Jim Ratcliffe le va face favoarea sa zboare cu jet-ul privat de la Lausanne la Bucuresti. Desfasurati covorul rosu la Otopeni si negociati direct (FMI va fi de acord, va asigur) cu Ineos Group preluarea Oltchim, chiar daca pachetul de actiuni se vine pe 1 euro. Evident, nu uitati sa va angajati un avocat bun care sa asiste la contractul de vanzare cumparare si sa se asigure ca Oltchim va fi modernizat si va avea un numar minim de angajati. Bafta.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
