Vineri, la Beijing, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a pledat pentru o „concurență sănătoasă” între China și Statele Unite, în ciuda tensiunilor comerciale dintre cele două mari puteri ale lumii, potrivit AFP.

Janet YellenFoto: JUSTIN TALLIS / AFP / Profimedia

„Dorim o competiție economică sănătoasă, nu supraviețuirea celui mai puternic, cu condiții de concurență echitabile care să fie în beneficiul ambelor țări”, a declarat dna Yellen în cadrul unei întâlniri cu premierul Li Qiang.

Secretarul Trezoreriei, care face prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului în 2021, a cerut, de asemenea, ca „dezacordurile” să nu „deterioreze” relațiile dintre cele două țări „în mod inutil”.

Aceste declarații intervin într-un moment în care anumiți lideri politici americani pledează de luni de zile pentru o reducere a dependenței Washingtonului față de gigantul asiatic, pe fondul creșterii tensiunilor geopolitice.

Yellen a îndemnat la prudență în acest sens. „O decuplare a celor mai mari două economii ale lumii ar fi destabilizatoare pentru economia mondială”, a avertizat ea liderii de afaceri americani.

La rândul său, premierul chinez Li Qiang a subliniat o ameliorare a relațiilor dintre Beijing și Washington.

„Ieri, când ați coborât din avion, am văzut un curcubeu” deasupra Beijingului, i-a spus el gazdei sale. „Cred că acest lucru este valabil și pentru relațiile dintre China și Statele Unite (...) putem vedea un curcubeu”.

h2. „Un pas mic”

Această vizită intervine la câteva săptămâni după cea a secretarului de stat Antony Blinken, într-o încercare a administrației Biden de a reînnoi contactul fizic cu Beijingul, după trei ani de izolare aproape totală a Chinei din cauza crizei sanitare.

„În administrația Biden, doamna Yellen pare a fi mai pragmatică” decât ceilalți, a declarat pentru AFP Tao Wenzhao, membru al Academiei chineze de științe sociale.

Prin intermediul vizitei sale, „cred că ne aflăm în procesul de remodelare și reconstrucție a relațiilor sino-americane”, consideră el.