Cinci femei din Texas cărora li s-au refuzat avortul în ciuda unor complicații grave au depus luni seară o plângere împotriva legilor anti-avort din acest vast stat conservator, potrivit AFP.

Protest impotriva legii anti-avort din TexasFoto: AFP / Getty Images / Profimedia

Procesul este primul intentat de femeile cărora li s-au refuzat avortul de când Curtea Supremă a SUA schimbat practic dreptul la avort în iunie, potrivit Centrului pentru drepturile reproductive, care le reprezintă.

Acesta „conține mărturii înfiorătoare ale unor femei care aproape și-au pierdut viața după ce li s-a refuzat îngrijirea”, a declarat vicepreședintele democrat Kamala Harris, care și-a oferit sprijinul lor într-o declarație marți.

Femeile, care vor vorbi în cadrul unei conferințe de presă în cursul zilei de astăzi, au vrut să își ducă sarcina la termen, dar au descoperit în timpul examinărilor medicale că fetușii lor nu erau viabili.

În plângerea lor, ele susțin că medicii lor au refuzat să efectueze avorturi în ciuda riscurilor de hemoragie și infecție.

Legile dure din Texas / Aplicarea deficitară a legii

Ele pun reticența lor pe seama diferitelor legi care interzic avorturile în Texas, una dintre acestea prevăzând până la 99 de ani de închisoare pentru medicii care sfidează interdicția.

Aceste legi permit excepții în caz de „pericol de moarte sau de handicap grav pentru mamă”, dar, potrivit reclamantelor, ele sunt prea vagi.

Uneia dintre ele, Amanda Zurawski, în vârstă de 35 de ani, i s-a rupt apa la 17 săptămâni, mult prea devreme pentru ca fătul să supraviețuiască. Cu toate acestea, spitalul în care a fost internată a așteptat până când a prezentat semne de infecție, trei zile mai târziu, înainte de a expulza fătul.

Potrivit plângerii, aceasta a făcut septicemie, a petrecut mai multe zile la terapie intensivă și și-a pierdut una dintre trompele uterine ca urmare a refuzului de îngrijire.

O alta, Lauren Miller, era însărcinată cu gemeni când a aflat că unul dintre cei doi fetuși nu era viabil.

În ciuda riscurilor pentru propria sănătate și pentru dezvoltarea celuilalt făt, personalul medical nu a vrut să efectueze un avort pe fătul neviabil, iar ea a trebuit să călătorească în Colorado, pe propria cheltuială, pentru a i se efectua procedura.

În continuare însărcinată, ea urmează să nască la sfârșitul lunii.

La 18 săptămâni, Lauren Hall a descoperit că fătul ei nu avea craniu și că nu va supraviețui. Ea a trebuit să călătorească la Seattle pentru a face întreruperea sarcinii.

Spre deosebire de celelalte plângeri depuse de medici sau asociații începând din iunie, acest recurs nu atacă interdicția avortului, ci cere instanțelor să „clarifice domeniul de aplicare al excepțiilor”.