Obișnuiți cu ritmul, rigorile și motivațiile mediului de lucru privat, oamenii de afaceri sau simplii angajați care au decis să ia taurul de coarne și să intre în politică, câștigând la vot conducerea unui oraș, județ sau sector din București, s-au ciocnit cu o specie de angajat de care știau doar din povești: bugetarul. Au aflat pe pielea lor cât de adevărate sunt clișeele care circulă despre muncă și bugetari, ce îi motivează și mai ales ce îi demotivează. Și de ce sunt ei mai protejați de lege decât orice alt muritor de rând din câmpul muncii, chiar și atunci când greșesc flagrant sau dau pe la serviciu doar când își amintesc.
Pentru alegerile locale din 2020, Elena Lasconi a abandonat munca de jurnalist și aparițiile de vedetă tv la diverse evenimente, pentru a fi primărița Câmpulungului argeșean, unde locuiește de mai mulți ani. Radu Mihaiu a luat pauză de la antreprenoriatul în IT, după ce o mai făcuse o dată în 2016, când a lucrat cu ministrul Cristian Ghinea la Fondurile Europene, și a câștigat primăria sectorului 2 din București. Omul de afaceri Romeo Dunca și-a mutat atenția de la companiile din transporturi și imobiliare, prin care și-a clădit averea de milioane de euro, pentru a câștiga președinția consiliului județean Caraș-Severin.
Cu toții au trecut printr-o schimbare șocantă de paradigmă a muncii în echipă, de la mediul privat la cel de stat, pe care o descriu de parcă s-au pus toți trei de acord înainte, în aceleași tușe generale.
Portretul-robot al bugetarului la muncă, atunci când nu este un incompetent angajat pe pile politice, care refuză sau nu se pricepe să își facă treaba, este cel al unui om demotivat, deresponsabilizat, lipsit de orice resort care să îl încurajeze să fie profesional mai bun, dar care este în schimb blindat până în dinți de protecții legale, care îl fac aproape intangibil.
Citește mai multe pe Panorama.ro
1
6
