Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a acuzat miercuri Rusia de un „atac direct” asupra țării sale, prin oprirea furnizării gazelor, scrie CNN.

Premierul polonez Mateusz MorawieckiFoto: Natasa Kupljenik/MI-PRESS / Shutterstock Editorial / Profimedia

Într-un discurs în camera inferioară a Parlamentului polonez, premierul a încercat să-i liniștească pe parlamentari vorbind despre creșterea aprovizionării prin alte conducte și spunând că în toamnă „Polonia nu va mai avea nevoie de gaz rusesc”.

  • "Acesta este un atac direct asupra Poloniei”, a spus el.

Morawiecki a anunțat că terminalul polonez de gaze naturale lichefiate de la Swinoujscie este operațional și își va extinde producția de la șase miliarde de metri cubi de GNL (gaz natural lichefiat) la între șapte și opt miliarde de metri cubi.

El a menționat, de asemenea, că o nouă conductă de gaz în construcție în Norvegia, Baltic Gas Pipeline, va fi finalizată în trei luni, spunând că aceasta va pompa 10 miliarde de metri cubi de GNL în Polonia. O nouă conductă transfrontalieră în construcție cu Slovacia va pompa peste cinci miliarde de metri cubi de GNL odată finalizată, a mai spus el.

Polonia are și interconexiuni cu Germania și Cehia, iar „în câteva zile” va fi deschisă o interconexiune cu Lituania, a mai afirmat premierul polonez, precizând că aceste cantități se vor adăuga celor 20 - 21 de miliarde de metri cubi de GNL din producție internă.

„Nu ne vom pleca în fața acestui șantaj”

  • „Nu ne vom pleca în fața acestui șantaj. Vreau să-i asigur pe concetățenii mei că acțiunile lui Putin nu vor afecta situația din Polonia.
  • Rusia nu numai că a lansat un atac brutal și criminal asupra Ucrainei, dar a atacat și securitatea energetică și alimentară.
  • Ucraina este în prima linie. Noi, toate țările europene, trebuie să fim conștienți că aceasta este o luptă pentru pace, o luptă pentru suveranitate, o luptă pentru securitate și nu trebuie să ne înclinăm”, a adăugat premierul Poloniei.

Gigantul energetic rus Gazprom a anunțat miercuri că a oprit complet livrările de gaze către Bulgaria și Polonia din cauza că aceste țări nu vor să plătească în ruble.

CITEȘTE ȘI: