”Vladimir Putin este izolat și mort din punct de vedere moral. Se transformă într-un Stalin al secolului 21, recurgând mai mult ca oricând la minciuni, violență și paranoia acasă”, scrie prestigioasa publicație The Economistîn deschiderea ultimului număr.

HotNews.roFoto: Hotnews

Coverul este puternic și extrem de inspirat. Jurnaliștii fac trimitere la metamorfoza lui Putin vorbind despre StaliniZarea Rusiei, cu trimitere directă la absurda pledoarie a liderului de la Kremlin privind invadarea Ucrainei.

Putin a numit războiul drept o ”operațiune militară specială” cu numele de cod ”Z”, operațiune pentru ”denazificarea” Ucrainei, atacând orice legitimitate a puterii de la Kiev și contestând însăși existența statului ucrainean.

Dincolo de absurdul argumentelor (în condițiile în care președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este de origine evreu, provenit dintr-o familie de supraviețuitori ai Holocaustului), așa-zisa operațiune Z a căpătat amploare în rândul rușilor naționaliști care rămân fideli lui Putin și care afișează insistent semnul Z, născând, paradoxal, comparații chiar cu mișcarea nazistă.

Când Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei visa să restabilească gloria Imperiului Rus. În schimb, a sfârșit prin a restabili teroarea lui Josef Stalin, scrie The Economist.

Și asta nu doar pentru că a dezlănțuit cea mai violentă și neprovocată agresiune din Europa de la 1939 până acum, dar și pentru că, drept consecință a agresiunii, se transformă într-un dictator la el acasă, un Stalin al secolului 21, recurgând ca niciodată la minciuni, violență și paranoia.

Pentru a înțelege amploarea reală a minciunilor lui Putin, gândiți-vă la modul în care a fost pus la cale războiul. Președintele Rusiei a crezut că Ucraina se va prăbuși rapid, așa încât nu și-a pregătit propriul popor pentru invazie, și nici măcar militarii. Ba mai mult, a susținut că acest lucru nu se va întâmpla (marota simplelor exerciții militare la granița cu Ucraina- n.red.).

După două săptămâni teribile pe câmpul de luptă, continuă să nege că a declanșat cel mai mare mare război din inima Europei din 1945 încoace. Pentru a-și continua minciuna imensă, a închis presa liberă, a amenințat jurnaliștii cu închisoarea cu 15 ani și a dispus arestarea protestatarilor.