Croaţia va anula parţial interdicţia de călătorie pe teritoriul ţării începând de duminică la miezul nopţii (22:00 GMT), conform anunţului făcut de ministrul de interne Davor Bozinovic, transmite dpa, citată de Agerpres.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Majoritatea punctelor de control ale poliţiei cu care ne-am obişnuit vor dispărea la miezul nopţii", a declarat ministrul croat pentru Nova TV. Începând de luni oamenii vor putea călători în mod liber în cantoanele lor, a adăugat Bozinovic. Croaţia este împărţită în 20 de cantoane, aminteşte dpa.

Pe 24 martie, autorităţile au interzis populaţiei să îşi părăsească locuinţele din cauza epidemiei COVID-19.

Deoarece, în prezent, pandemia a devenit gestionabilă, croaţii vor fi liberi să se deplaseze în cadrul cantoanelor în care locuiesc, cu unele excepţii.

Potrivit lui Bozinovic, unele cantoane au decis să păstreze izolate focarele de infecţie cu COVID-19, în timp ce altele vor continua să restricţioneze accesul la insule.

Cantonul Dubrovnik a decis să continue aplicarea actualul regim restrictiv.

Graniţele vor rămâne închise. Croaţia are 1.100 de kilometri de coastă la Marea Adriatică, fiind o destinaţie turistică importantă, în special pentru germani şi austrieci.

Duminică, ministerul sănătăţii a raportat 1.832 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, cu 39 mai mulţi decât în ziua anterioară. Numărul deceselor a crescut cu 8, ajungând la 39.