Porturile italiene vor fi închise pentru cei circa 310 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană de organizaţia non-guvernamentală spaniolă Proactiva Open Arms, a declarat sâmbătă ministrul italian de interne Matteo Salvini, după o primă respingere a acestora de către autorităţile malteze, informează AFP, potrivit Agerpres.

Port din PalermoFoto: Agerpres

"Răspunsul meu este clar: porturile italiene vor fi închise!", a notat pe Twitter ministrul italian de dreapta. "Pentru traficanţii de fiinţe umane şi pentru cei care îi ajută, sărbătoarea s-a încheiat", a subliniat el.

Salvini a precizat că cererea ONG-ului de a se permite accesul pe teritoriul italian pentru bărbaţii, femeile, copiii şi bebeluşii salvaţi vineri, a fost depusă după un răspuns negativ din partea Maltei.

ONG-ul a precizat că dintre migranţi, o femeie şi bebeluşul său, născut pe o plajă din Libia, au fost transportaţi în Malta de un elicopter al pazei de coastă.

"Am rămas cu 311 de persoane la bord, fără port la care să acostăm şi având nevoi", notat ONG-ul pe Twitter. Proactiva Open Arms a anunţat vineri că a salvat circa 300 de migranţi în largul Libiei, printre care femei însărcinate, care se aflau la bordul a trei ambarcaţiuni.

Nava şi-a reluat la sfârşitul lui noiembrie, alături de alte nave ale ONG-ului, misiunile de salvare în zona centrală a Mării Mediterane, în largul Libiei.

Acest itinerar al imigraţiei ilegale este cel mai nefast, cu peste 1.300 de migranţi morţi încercând să ajungă în Italia sau Malta de la începutul anului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Navele umanitare operează în această zonă, în pofida opoziţiei vehemente a lui Salvini - care le închide accesul în porturile italiene, acuzându-le că favorizează afacerile traficanţilor de migranţi - şi a reticenţelor Maltei.