Facultatile Universitatii Bucuresti deschid, luni, anul universitar in prezenta mai multor ambasadori si profesori renumiti la universitati din spatiul academic international. Tot atunci va fi inaugurat si programul de masteratPhilosophy, Politics, and Economics. Prima saptamana a anului universitar 2017 - 2018 in cadrul Universitatii din Bucuresti este dedicata interactiunii dintre studentii din primul an cu profesorii tutori, cadrele didactice si personalul de suport (secretariat, biblioteca, administratie), dar si cu studentii din alti ani, care ii vor ajuta sa se integreze mai usor in mediul universitar, informeaza purtatorul de cuvant al Universitatii din bucuresti, Mirabela Amarandei.

Universitatea BucurestiFoto: Agerpres

Astfel, luni, 2 octombrie 2017, incepand cu ora 10:00, reprezentantii Facultatii de Drept alaturi de o serie de invitati speciali, printre care: Excelenta Sa, Doamna Michele Ramis, Ambasadoarea Republicii Franceze in Romania, Excelenta Sa, Domnul Cord Meier Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania in Romania, prof. univ. dr. Christine Neau-Leduc, vicepresedinte al Universitatii Paris I "Pantheon - Sorbonne", prof. univ. dr. Francois-Guy Trebulle, director al Scolii de Drept Sorbon, Universitatea Paris I "Pantheon - Sorbonne", prof. univ. dr. Eckhard Pache, decan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Wurzburg din Germania, si prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rector al Universitatii din Bucuresti, asteapta tinerii studenti pentru a le ura bun-venit in noul an universitar.

Tot de la ora 10:00, conducerea Facultatii de Geologie si Geofizica, alaturi de doamna Lia Roberts, politician si om de afaceri american de origine romana, primesc studentii in noul an universitar printr-o ceremonie in care vor fi decernate premiile "Sandu Dumitru". Festivitatea se desfasoara in Amfiteatrul "Vasile Lazarescu" din Str. Traian Vuia, nr. 6.

In acelasi timp, in aula "Horia Hulubei", Facultatea de Fizica deschide anul universitar 2017 - 2018 prin acordarea unor diplome de excelenta Academicianului Ioan Iovit Popescu, Profesorului Emerit Athanasie Turtia, Profesorului Emerit Iancu Iova si Profesorului Emerit Victor Gheorghe, in contextul aniversarii a 55 de ani de la infiintarea facultatii.

Seria evenimentelor festive continua si marti, 3 octombrie 2017. Facultatea de Stiinte Politice ii invita pe Excelenta Sa, Domnul Paul Brummell, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord la Bucuresti, Excelenta Sa, Doamna Michele Ramis, Ambasadoarea Republicii Franceze la Bucuresti si prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universitatii din Bucuresti, cu scopul de a impartasi tinerilor studenti perspectivele analizei societatii si a problemelor acesteia.

Miercuri, 4 octombrie 2017, Facultatea de Filosofie continua cu inaugurarea programului de masterat Philosophy, Politics, and Economics (PPE), in prezenta profesorului Geoffrey Sayre-McCord, director al Philosophy, Politics, and Economics Program din cadrul University of North Carolina si presedinte al The PPE Society. De-a lungul carierei sale, Geoffrey Sayre-McCord a publicat numeroase lucrari in sfera epistemologiei si filosofiei moderne si a editat o serie de eseuri despre realismul moral.

Prima saptamana a anului universitar 2017 ¬ 2018 in cadrul Universitatii din Bucuresti este dedicata atat intalnirilor cu studentii boboci, cat si evenimentelor cu invitati speciali. In aceasta perioada, bobocii au ocazia sa interactioneze cu profesorii tutori, cadrele didactice si personalul de suport (secretariat, biblioteca, administratie), dar si cu studentii din alti ani, care ii vor ajuta sa se integreze mai usor in mediul universitar.

Universitatea din Bucuresti isi asteapta studentii cu portile deschise si le ureaza tuturor mult succes in noul an universitar!