​Un site web și o aplicație soft pentru telefoane, care sa permită vizualizarea datelor despre distribuția teritorială a traseelor cicloturistice (nivel național, regional, județean și local) și a pistelor pentru biciclete existente pe teritoriul României ar trebui realizate nu mai târziu de 26 septembrie 2022.

Cicloturism în OlandaFoto: Inge Hogenbijl | Dreamstime.com

Informațiile apar într-o procedură de achiziție lansată recent de Ministerul Dezvoltării, acesta fiind unul din cele 24 de jaloane din PNRR care ar trebui îndeplinite până la finele acestei luni.

3.000 de km de trasee cicluturistice au o finanțare de 247,5 milioane euro în PNRR

România și-a asumat în Planul Național de redresare și Reziliență operaționalizarea, la nivel național, a 3.000 km de trasee cicloturistice, având un buget dedicat de 247,5 milioane de euro.

Ministerul Dezvoltării, condus de Attila Cseke, este principalul responsabil, pentru acest trimestru fiind obligat să îndeplinească 2 jaloane în această direcție:

  • Jalonul nr. 340: Studiu cuprinzător privind distribuția teritorială a traseelor cicloturistice naționale;
  • Jalonul nr. 341: Platforma națională integrată eVelo și aplicație pentru telefoane inteligente.

La solicitarea HotNews.ro de a preciza stadiul îndeplinirii acestor jaloane, Ministerul Dezvoltării a răspuns că „ambele sunt în curs de implementare, înscriindu-se în calendarul orientativ pentru atingerea jaloanelor/țintelor, conform termenelor prevăzute (..)”.

Ce firme și pe ce bani vor face un studiu, un site web și o aplicație pentru telefoane

Ministerul a precizat ce proceduri de achiziție a lansat și ce firme au câștigat procedurile.

„Procedurile aferente achiziției de servicii de elaborare a Studiului privind stabilirea, identificarea și distribuția teritorială a traseelor cicloturistice la nivel național și achiziției de servicii de elaborare a Platformei eVelo au fost lansate în data de 25.07.2022, respectiv în data de 26.07.2022 și republicată în 05.08.2022 ca urmare a lipsei de ofertanți.

Contractele de prestare servicii au fost semnate după cum urmează:

  • 1) în data de 09.08.2022 cu operatorul economic SC EDG CONSULT SRL la suma de 128.760 lei (fără TVA) pentru elaborarea Studiului; facem precizarea că au fost doi ofertanți, criteriul de atribuire a contractului fiind „prețul cel mai scăzut”;
  • 2) în data de 18.08.2022 cu operatorul economic SC EVENTYA CO SRL la suma de 117.500 lei (fără TVA) pentru elaborarea Platformei naționale eVelo ce conține un site dedicat CNCV și o aplicație digitală pentru telefoane inteligente.

Suma alocată prin PNRR - Componenta 11 pentru elaborarea Studiului și a Platformei eVelo este de 1,5 mil. euro, cu precizarea că ambii prestatori își îndeplinesc obligațiile conform prevederilor contractuale.”, se arată în răspunsul Ministerului.

Platforma eVelo trebuie să fie gata până pe 26 septembrie. Ce servicii ar trebui să conțină

În caietul de sarcini privind realizarea platformei naționale eVelo se spune că aceasta va conține un site web pentru Centrul Național de Coordonare Velo (CNCV) și o aplicație soft pentru telefoane, care să permită vizualizarea datelor despre distribuția teritorială a traseelor cicloturistice (nivel național, regional, județean și local) și a pistelor pentru biciclete existente de pe teritoriul României.

Firma câștigătoate ar trebui să furnizeze atât pe site-ul web cât și în aplicația pentru mobil o hartă interactivă, care să conțină traseele de cicloturism și pistele pentru biciclete (puse la dispoziție de Autorizatea Contractuală, pe suport GIS) suprapuse pe hartă de tip Google Maps/Hybrid, Bing OpenStreetMap, Strava sau similar.

Această hartă va conține următoarele informații (puse la dispoziție de autoritatea contractuală, pe suport GIS și informațiile din harta suport tip Google Maps sau similar):

  • situația existentă a traseelor cicloturistice și a pistelor pentru biciclete de pe teritoriul României;
  • situația propusă din cadrul Studiului de identificare, stabilire și distribuție a traseelor cicloturistice de la nivel național, în care se vor identifica 4.500 km eligibili pentru finanțare PNRR și traseele cicloturistice identificate prin studiul Danube Cycle Plans ca rute naționale (aproximativ 9.000 km, din care aproximativ 1.500 km se suprapun cu trasee eligibile prin PNRR – rutele EuroVelo 6 și EuroVelo 13);
  • obiectivele turistice identificate în cadrul apelului de proiecte din Componenta 11 – Turism și cultură a PNRR „12 rute Culturale” (aceste informații vor fi puse la dispoziție de Autoritatea Contractuală, în format GIS și Google Earth/Maps);
  • un proiect tip pilot, care reprezintă un segment de aproximativ 50 km din traseele cicloturistice eligibile pentru finanțare din PNRR sau traseu cicloturism existent, astfel încât atunci când vizitatorul mută cursorul pe acest segment, să fie afișate informații despre tipologia infrastructurii, tematica traseului, respectiv obiectivele turistice majore de proximitate din suportul Google Maps.

În plus, firma care a câștigat contractul trebuie să asigure instruirea personalului Ministerului cu privire la utilizarea site-ului web și a aplicației pentru telefoane, să realizeze un ghid de introducere date despre trasee cicloturistice similare proiectului Pilot și să asigure mentenanță și suport Help Desk până la 31 decembrie 2026.

Sursa foto: Inge Hogenbijl | Dreamstime.com