Parlamentul European a aprobat marti noua echipa de comisari europeni, condusa de portughezul Jose Manuel Barroso, care il include pe romanul Dacian Ciolos, comisarul UE pentru Agricultura, informeaza AFP. Cabinetul format din 27 de comisari a primit un coplesitor vot favorabil, cu 488 voturi 'pentru' la 137 'impotriva' si in absenta a 72 de eurodeputati.

Noua Comisie Europeana trebuie sa inceapa lucrul saptamana viitoare, punand astfel capat unei perioade de peste trei luni de letargie. Mandatul actualului executiv european a luat sfarsit pe 31 octombrie 2009.

Dacian Ciolos, propus de Romania pentru portofoliul Agriculturii in noua Comisie Europeana, a fost audiat de comisia de agricultura si dezvoltare rurala din Parlamentul European pe 15 ianuarie, primind avizul favorabil in unanimitate.