Sondaj: Șase din zece europeni nu sunt mulțumiți de nivelul de solidaritate între statele UE /58% au avut probleme financiare de la începutul pandemiei

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 26 mai 2020, 17:37 Actualitate | Comisar European


Uniunea Europeana
Foto: geograph.org.uk
Potrivit unui nou sondaj comandat de Parlamentul European, majoritatea respondenților afirmă că au întâmpinat dificultăți financiare de la începutul crizei. UE ar trebui să aibă mai multe competențe pentru a face față crizelor precum pandemia de coronavirus, potrivit cetățenilor europeni intervievați.

  • La sfârșitul lunii aprilie 2020, aproape șapte din zece respondenți (69%) doresc un rol mai important al UE în abordarea unor astfel de crize.
  • În paralel, aproape șase din zece respondenți nu sunt mulțumiți de nivelul de solidaritate între statele membre ale UE în timpul pandemiei.
  • Deși 74% dintre respondenți au auzit despre măsurile sau acțiunile inițiate de UE pentru a răspunde la efectele pandemiei, numai 42% dintre aceștia sunt mulțumiți de aceste măsuri până în prezent.
  • Aproximativ două treimi dintre respondenți (69%) sunt de acord că „UE ar trebui să aibă mai multe competențe pentru a face față crizelor precum pandemia de coronavirus”.
  • Mai puțin de un sfert dintre respondenți (22%) nu sunt de acord cu această afirmație. Cel mai ridicat nivel de susținere a acestui aspect se regăsește în Portugalia și Irlanda, iar cel mai mic în Cehia și Suedia.
  • 57% sunt nemulțumiți de situația actuală, inclusiv 22% care nu sunt „deloc” mulțumiți. Doar o treime din respondenți (34%) sunt mulțumiți, cel mai ridicat sprijin fiind înregistrat în Irlanda, Danemarca, Olanda și Portugalia. Respondenții din Italia, Spania și Grecia sunt printre cei mai nemulțumiți, urmați de cetățenii din Austria, Belgia și Suedia.
  • Trei din patru respondenți din toate țările care au participat la sondaj afirmă că au auzit, au văzut sau au citit despre măsurile UE de răspuns la pandemia de coronavirus, o treime dintre respondenți (33%) cunoscând, de asemenea, care sunt aceste măsuri.
  • În același timp, aproximativ jumătate (52%) dintre cei care cunosc inițiativele UE în această criză declară că nu sunt mulțumiți de măsurile luate până în prezent. Numai 42% sunt satisfăcuți, majoritatea acestora fiind din Irlanda, Olanda, Danemarca și Finlanda. Nivelul de nemulțumire este cel mai ridicat în Italia, Spania și Grecia, și destul de ridicat în Austria și Bulgaria.
  • O majoritate clară a respondenților (58%) au afirmat în sondaj că au întâmpinat dificultăți financiare în viața lor personală încă de la începutul pandemiei. Problemele includ pierderea de venituri (30%), șomajul sau șomajul parțial (23%), utilizarea economiilor personale mai devreme decât se planificase (21%), dificultățile de plată a chiriei, a facturilor sau a împrumuturilor bancare (14%), precum și dificultățile în ceea ce privește procurarea unor mese corespunzătoare și de calitate (9%).
  • Unul din zece respondenți a declarat că a trebuit să solicite ajutor financiar din partea familiei sau a prietenilor, în timp ce 3% dintre respondenți au intrat în faliment.
Sondajul a fost efectuat online, de către Kantar, între 23 aprilie și 1 mai 2020, pe un eșantion de 21.804 de respondenți din 21 state membre ale UE (nu au fost incluse: Lituania, Estonia, Letonia, Cipru, Malta și Luxemburg). Sondajul s-a limitat la respondenți cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani (16-54 în Bulgaria, Cehia, Croația, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia). Reprezentativitatea la nivel național este asigurată prin cote în funcție de gen, vârstă și regiune. Rezultatele medii totale sunt ponderate în funcție de mărimea populației din fiecare țară care face obiectul anchetei.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1355 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 26 mai 2020, 17:53)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Străzile din București....
Doi polițisti găsesc un cadavru pe strada Edgar Quinet din București... Scoate unul dintre ei actele să completeze raportul și scrie acolo:-Bărbat de 45 de ani, ucis cu multiple lovituri de cuțit...
Bancul zilei: Vânătoarea unui prinț... din poveste
Un prinț... din poveste se duce in padure sa vaneze ursi. Vede ursul brun, duce pusca la ochi, trage si... In acelasi timp, simte o bataie pe umar, se intoarce si vede un urs uriaș care ii spune:- Omule, ai doua optiuni...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by