Președintele Consiliului European, Charles Michel, a convocat o reuniune extraordinară a liderilor europeni pentru 20 februarie, care se va concentra pe negocierile dificile privind bugetul UE 2021-2027. Michel însuși a anunțat-o într-o notă, potrivit Rador.

Charles MichelFoto: Agerpres/AP

A venit momentul să găsim un acord”, scrie președintele în scrisoarea trimisă șefilor de stat și de guvern. Michel, însărcinat de guvernele UE să desfășoare negocierile bugetare, spune că a luat decizia de a convoca summitul extraordinar "după întâlnirile cu țările membre".

"Orice amânare ar crea probleme practice și politice grave și ar pune în pericol continuarea programelor și politicilor actuale, precum și lansarea celor noi", scrie președintele. "Sunt pe deplin conștient de faptul că aceste negocieri sunt printre cele mai dificile cu care ne confruntăm, dar sunt, de asemenea, convins că, dând dovadă de bun simț și hotărâre, putem găsi un acord de care să beneficieze toți europenii.

Pentru a face acest lucru, toate părțile vor avea nevoie să fie dispuse să facă compromisuri. Mă bazez pe sprijinul vostru în această privință", spune Michel adresându-se liderilor europeni, pe care îi înştiinţează că zilele următoare, înainte de a face o propunere generală în vederea reuniunii din februarie, vor avea loc o serie de consultări. Țările UE sunt încă foarte departe de a găsi o poziție comună cu privire la bugetul multianual al Uniunii (CFM) 2021-2027.

Propunerea făcută de Finlanda, care deținea președinția rotativă a Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2019, a primit mai multe critici decât laude. Helsinki a propus un buget global egal cu 1,07% din PIB-ul UE, în timp ce Comisia solicită 1,11%, iar Parlamentul European ar dori 1,3%.