Creşterea economică în Europa şi Asia Centrală încetineşte, cu o creştere regională estimată la 1,8 la sută pentru 2019, potrivit celei mai recente actualizări economice a Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. Această estimare, cea mai scăzută în patru ani, reflectă încetinirea creşterii atât în Federația Rusă, cât şi în Turcia, cele două mari economii ale regiunii. Raportul constată, de asemenea, o creştere puternică în alte părţi ale regiunii, inclusiv în ţările din Europa Centrală, Asia Centrală şi Caucazul de Sud, potrivit Emerging Europe, citat de Rador.

Cursuri pentru imigrantiFoto: Captura YouTube

O creştere mai lentă în regiune este paralelă cu o tendinţă descendentă globală şi subliniază necesitatea de a stimula creşterea productivităţii şi de a creşte investiţiile - care au scăzut în ultimul deceniu. Se estimează că economia regională va creşte în 2020-2021, întrucât Turcia îşi va reveni din puternica încetinire a creşterii, iar Rusia se va consolida. Însă există riscuri semnificative la această perspectivă, printre care o încetinire mai accentuată decât se aşteaptă la cel mai important partener comercial al regiunii, zona euro, precum şi escaladarea incertitudinii politicii globale.

În Asia Centrală şi Europa de Est, încetinirea activităţii în Rusia ar putea reduce remitenţele, ceea ce reprezintă o parte importantă a veniturilor în ţări ca Moldova şi Ucraina. În Europa şi Asia Centrală, înrăutăţirea tendinţelor demografice - inclusiv a scăderii cotei de populaţie activă - se adaugă la aceste provocări.

Raportul analizează tendinţele migraţiei şi oferă informaţii atât pentru ţările de destinaţie, cât şi pentru ţările de origine. "Migraţia poate contribui la prosperitate în regiune", spune Asli Demirguc-Kunt, economist principal al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. "Migranţii tind în mod disproporţionat să fie de vârstă activă şi, prin urmare, pot uşura presiunile demografice prin creşterea volumului forţei de muncă, creşterea productivităţii şi stimularea creşterii".

Ponderea imigranţilor din Europa a crescut rapid în ultimele patru decenii, unul din fiecare trei imigranţi din întreaga lume mergând acum în Europa. De asemenea, migraţia intra-regională este ridicată în Europa şi Asia Centrală, 80% dintre emigranţi alegând să se mute în alte ţări din regiune. Opoziţia la migraţie este adesea puternică, deoarece beneficiile tind să fie pe termen mai lung, în timp ce costurile - inclusiv dislocarea şi şomajul - sunt imediate şi concentrate între anumite grupuri.

Factorii de decizie trebuie să ajute aceste grupuri prin conceperea de programe pentru recalificarea lor şi adaptarea sistemelor de învăţământ pentru tineri, astfel încât aceştia să nu concureze cu imigranţii cu o calificare mai slabă. Potrivit raportului, componentele acestor eforturi ar putea include prestaţii de asigurare tranzitorie şi plăţi de asigurare pentru şomaj. Migraţia ridică, de asemenea, îngrijorări cu privire la "fuga creierelor", a forţei de muncă calificate din ţările de origine, deoarece persoanele cu mai multă educaţie tind să emigreze mai des în regiune.

Statisticile arată că 55% dintre persoanele cu studii superioare din Bosnia şi Herţegovina trăiesc peste hotare, iar această cifră este peste 40% din populaţiile educate de armeni şi letoni şi aproape de 40% pentru Albania, Moldova, Macedonia de Nord şi România.

Astfel de modele persistente sunt adesea un simptom, mai degrabă decât cauza problemei de bază. Îmbunătăţirea guvernanţei şi consolidarea instituţiilor din ţările de origine sunt politici pe termen lung care pot aborda cauzele principale ale emigrării persistente.

Politicile care vizează păstrarea forţei de muncă calificate includ promovarea sectorului privat şi stimularea creării de locuri de muncă, investiţiile în învăţământul superior şi creşterea oportunităţilor pentru femei în economie. O conectivitate mai mare este, de asemenea, un aspect important al creşterii implicării cu diaspora, întrucât emigranţii care rămân conectaţi au mai multe şanse să investească şi să se întoarcă. Raportul arată că creşterea stimulentelor pentru a rămâne într-o ţară de origine este mai probabil să descurajeze migraţia externă decât să urmărească politici care restricţionează beneficiile peste hotare.