Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a încheiat ancheta asupra candidatului Poloniei la funcţia de comisar european printr-o cerere de rambursare a cheltuielilor, fără a recomanda însă o sancţiune individuală, informează vineri AFP, citată de Agerpres.

Candidatul polonez la un post în viitorul executiv european, Janusz Wojciechowski, fost deputat european, s-a aflat în atenţia OLAF pentru "presupuse neregularităţi privind rambursarea unor cheltuieli de călătorie".

"OLAF a închis dosarul adresând recomandări Parlamentului European pentru recuperarea a 11.243 de euro din partea dlui Wojciechowski şi pentru consolidarea normelor administrative referitoare la rambursarea cheltuielilor de călătorie şi la plata indemnizaţiilor zilnice", se arată într-un comunicat OLAF.

Documentul precizează că nu a adresat nicio recomandare disciplinară sau judiciară referitoare la Wojciechowski, care în prezent este membru al Curţii de Conturi Europene. Suma a fost deja rambursată în totalitate.

Ancheta, deschisă în iulie 2016, a fost dezvăluită cu puţin înaintea anunţului oficial al noii Comisii Europene făcut la începutul lunii septembrie de viitoarea preşedintă a instituţiei, Ursula von der Leyen. Noua Comisie Europeană îşi va începe activitatea pe 1 noiembrie.

Wojciechowski, propus pentru portofoliul "Agricultură", a invocat o greşeală administrativă şi a comunicat că a furnizat OLAF o explicaţie completă, potrivit Agerpres.