Risc mare de avalanşe în Munţii Făgăraş şi Bucegi

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 1 aprilie 2018, 9:16 Cold News


Avalansa
Foto: Facebook - Salvamont Romania
Meteorologii anunţă că, duminică, riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, este ”mare”, zăpada având un strat consistent de peste doi metri. La altitudini mai mici, este risc de gradul trei, adică ”însemnat”, potrivit News.ro.

La peste 1.800 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş şi Bucegi, ”stratul de zăpadă este puţin stabilizat, mai ales în partea superioară, unde este umezit şi prezintă coeziune relativ slabă la stratul vechi aflat dedesubt”.

”Pe văi şi în zonele adăpostite sunt prezente depozite însemnate, iar pe versanţi, numeroase plăci de vânt. Precipitaţiile aşteptate, cumulate cu apa rezultată în urma topirii din zilele precedente se vor acumula în partea superioară a stratului şi vor acţiona ca o suprasarcină ce poate declanşa avalanşe spontane de topire care să angreneze straturile instabile de zăpadă din partea superioară a stratului, mai ales pe pantele mai înclinate. Declanşarea avalanşelor este probabilă chiar şi printr-o slabă supraîncărcăre cu turişti sau schiori”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, la Bâlea Lac şi Vârful Omu, stratul de zăpadă depăşeşte doi metri.

La altitudini mai mici, este risc de gradul trei, adică ”însemnat”.

Avertizarea meteorologilor este valabilă duminică, până la ora 21.00, dar se poate prelungi.



















77 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version