Cererea de demisie a judecătorului Dan Lupaşcu din funcţia de secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost inregistrată, marţi, la Consiliu, a comunicat Biroul de presă al CSM.

Cererea depusă de judecătorul Dan Lupaşcu - care este şi preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti - va fi luată in discuţie de membrii CSM in cadrul şedinţei de miercuri.

In aceste condiţii, conform legii, prerogativele de secretar general al Consiliului sint preluate, pină la desemnarea unui nou ocupant al acestei funcţii, de adjunctul lui Lupaşcu, procurorul Alexandru Ţuculeanu.

Potrivit unor surse din magistratură, Dan Lupaşcu şi-a anunţat, joi, demisia din funcţia de secretar general al CSM, ca urmare a unor dispute pe care le-ar fi avut cu unii membri ai Consiliului, după analizarea cazului judecătoarei Simona Lungu.

Disputele ar fi avut ca obiect mapele cu materialele informative puse la dispoziţia membrilor CSM privind cazul Lungu.

Dan Lupaşcu se află la conducerea Consiliului de aproximativ doi ani.

In 18 februarie anul acesta, Lupaşcu a fost reconfirmat in funcţia de secretar general al CSM. Zece magistraţi au votat pentru menţinerea lui Lupaşcu in funcţia de secretar general al Consiliului, in timp ce alţii şapte au fost impotrivă.

In 27 februarie, ministrul Justiţiei Rodica Stănoiu anunţa, intr-o conferinţă de presă, că numirea din 18 februarie a lui Lupaşcu drept secretar general al CSM s-a făcut cu incălcarea regulamentului, astfel că procedura de desemnare trebuie reluată. (Procedura s-a reluat la inceputul lui martie.)

In 2 martie, la mai puţin de o lună de la reconfirmarea sa, Lupaşcu a acuzat "haosul şi proasta organizare a Ministerului Justiţiei" şi incercările de a submina independenţa magistraţilor.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti - cea mai importantă instanţă din ţară - s-au solidarizat imediat cu secretarul general al CSM.

Declaraţiile lui Lupaşcu au declanşat atunci un adevărat scandal, derulat in contextul finalizării proiectului legii de organizare a CSM şi urmat de desemnarea unui alt ministru al Justiţiei, in persoana lui Cristian Diaconescu, in locul Rodicăi Stănoiu.

In 3 martie, Dan Lupaşcu a fost reconfirmat la conducerea CSM, obţinind 13 voturi "pentru" şi patru "impotrivă". Procedura din 18 februarie a fost contestată intrucit nu ar fi intrunit cvorumul CSM.