Secretarul de Stat american, Colin Powell, şi-a informat colaboratorii din cadrul Departamentului de Stat, luni dimineaţă, că şi-a depus demisia, a declarat o sursă oficială, citată de postul de televiziune Fox News.

Anunţul oficial urmează să fie făcut de preşedintele George W. Bush.

Sursa citată a precizat că Powell ar putea rămine in funcţie pină la numirea unui succesor.

Printre potenţialii inlocuitori ai lui Powell figurează adjunctul său, Richard Armitage, sau consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Condoleezza Rice.

Diplomatul american Mark Ginsberg a afirmat că este posibil ca şi adjunctul secretarului Apărării, Paul Wolfowitz, să fie interesat de postul de secretar de Stat, insă el ar putea avea dificultăţi din cauză că este considerat unul dintre artizanii intervenţiei in Irak.

O altă persoană care are şanse să primească postul este republicanul Richard Lugar, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Senat.

Potrivit postului de televiziune britanic Sky News, Powell şi-ar fi transmis demisia vineri, iar alţi patru responsabili ai administraţiei americane ar urma să adopte decizii similare.