Doua campanii ne-au invadat micile ecrane: se vor originale, se vor „altceva”. Reusesc doar umor involuntar, sau „terorism” involuntar. Originalitatea incepe sa devina o amenintare.

Lupul innebunise cu citeva saptamini in urma. Avea o problema cu guma de mestecat. Mai nou, a intrat in scena un ciine-lup, odata cu Stalinskaya (agentie: Brands&Bears) , intr-o campanie care o sa ne faca minute amare cam toata iarna...

Patru barbati beau votca si unul dintre ei face o glumita: „Cristi, sase, lupul!” In usa apare un ciine-lup cu un butoias legat de git (o fi tot votca?). O gluma extrem de slaba care se va repeta iar si iar in pauzele noastre publicitare.

Reclamele la bauturi tari au o problema de perspectiva: personajele sint mult mai ipocrite ca in reclamele la bere de exemplu. Eroii din spoturile pentru Golden Brau sau Ursus sint atit de exuberanti incit pot fi suspectati ca au amestecat berea cu altceva.

In timp ce eroii care beau tarie sint mult prea sobri, se tin prea drepti si fac glume mult prea copilaresti sau de-a dreptul prostesti (aveti un exemplu mai sus). Normal (dupa cei care fac publicitate la noi), la tarie, ca si la bere, femeile intra foarte putin in peisaj – bautura e totusi o distractie pentru barbati singuri.

Mai mult, cum se intimpla intr-o reclama la bere, femeia este o piedica in fata distractiei alcoolizate a barbatului.

Reclamele la tarie arunca pe piata adevaruri adinci despre barbati. Imaginea este completata de mult mai haioasele si mai reusitele spoturi facute pentru bere.

Asadar, un portret robot al masculului consumator de alcool: infantil, speriat rau de nevasta sau de iubita, agresiv (unul arunca in aer restaurante pentru ca nu-si gasea bautura favorita) si animat de dorinte ciudate (sa bea in jurul focului, sa se retraga undeva in pustietati inzapezite etc.).

Reclama la Stalinskaya a vrut sa fie „altfel” si a iesit o campanie nici tipica pentru tarie, nici cu adevarat haioasa.

Ar trebui sa facem, noi consumatorii, un comunicat catre firmele producatoare si distribuitoare de detergenti cu mesajul clar: va rugam mult, nu mai fiti originali! In reclama „DERO. Casa in Bucuresti” originalitatea de care vorbeam a ajuns exact la polul opus (oripilant): o babuta rigiie (sau sughite, nu s-a stabilit inca) si-n casa noua, si-n casa veche.

Greseala DERO e usor de iertat, mai putin usor de suportat. A fost un an in care publicitatea romaneasca a cistigat mult in imaginatie si in umor. Au simtit si oamenii din industria detergentului ca trebuie sa faca pasul – nu era insa cazul... Orice miscare originala in zone extrem-conservatoare poate costa foarte scump.

Originalitatea este inteleasa la noi mai ales ca „amuzament. E o inflatie de comic, de haios, de umor in publicitatea romaneasca. Vor toti sa ne faca sa rida. Numai ca dupa citeva partide bune de ras au cam inceput sa ne doara falcile.

Sint din ce in ce mai stravezii retetele de amuzament (a se vedea campania ORION, de exemplu, care urmeaza cam aceeasi pasi logici folositi de Leo Burnett la Teletech). Umorul trebuie sa devina mai subtil, mai surprinzator, mai complex, ca sa reziste. Si nu umorul e singura metoda de a cuceri. E, mai curand, primul pas. Unul timid...