A fost o dezbatere care a atins cam toate problemele care framinta societatea romaneasca. Nici unul dintre candidati nu s-a ferit sa comenteze chestiunile spinoase. Diferentele principale au aparut atunci cind s-a vorbit despre frauda in alegeri, reclamata de Traian Basescu, si despre cota unica de impozitare.

Traian Basescu a insistat pe existenta unei fraude majore in procesul electoral din 28 noiembrie 2004, exemplificind cu “miile de autobuze care au functionat si problemele din soft, care ma fac sa cred ca a fost un proces electoral alterat”.

Basescu a negat ca ar fi facut vreun rau Romaniei, amintind de fraude: “Vreau sa stiti ca procesul electoral a fost profund viciat de fraude si avem toate probele pentru acest lucru. In plus, as vrea sa plecati de la premisa ca problema nu este la cel care reclama hotia, problema este la cel care o face. Problema nu este la cel care reclama un lucru.

Problema este daca institutiile statului reactioneaza sau nu”. Adrian Nastase s-a aparat si a spus ca procesele-verbale de numarare a voturilor au fost semnate “practic de toti reprezentantii partidelor, inclusiv de reprezentantii Aliantei”.

Raspunsul lui Traian Basescu a fost ca, in calitate de premier, trebuia sa reactioneze pozitiv, si nu prin injuriile transmise de Miron Mitrea si Dan Nica: “Domnule Adrian Nastase, cind votul unui singur cetatean al Romaniei este strimb, trebuie sa fiti ingrijorat. Vorbiti cu atita usurinta, domnule, au fost citeva.

Ei, au fost citeva mii de autobuze, au mai fost citeva mii de-astia care au votat de citeva ori...”.

Pensionarii

Traian Basescu a incercat, inca de la debutul emisiunii, sa atinga problema pensionarilor. El a spus ca pensionarii nu mai fac fata cresterilor de preturi. Liderul Aliantei a afirmat ca guvernul condus de Adrian Nastase nu a facut nimic pentru recorelarea pensiilor, desi exista o lege votata inca din 1999.

Nastase a recunoscut ca sint intirzieri in recorelarea pensiilor, justificindu-se ca n-au fost intotdeauna resurse. El a precizat ca recorelarea trebuia facuta inca din 1997-2000. Nastase a spus ca singurii care pot sa spuna daca sint multumiti de pensii sint chiar pensionarii, “care stiu bine, pot sa-si compare pensiile acum si cu pensiile care le-au avut inainte de 2000 si vor judeca”.

Cota unica de impozitare

O clara divergenta a fost sesizata in privinta introducerii cotei unice de impozitare, sustinuta de Traian Basescu, si a unui impozit progresiv, propunerea Uniunii PSD+PUR.

Si in acest punct Basescu a atacat, spunind ca finantistii guvernului Nastase (“nu trebuie sa-l luam pe Tanasescu drept oracolul din finantele romanesti”) nu iau in seama ca, pina acum, incasarile la buget au fost sub 16a, iar cota unica de impozitare n-ar face decit sa stimuleze tinerii care isi doresc un al doilea loc de munca.

“In al doilea rind, as atrage atentia ca o astfel de solutie scoate munca la negru la suprafata pentru ca devine convenabil pentru patron sa plateasca”.

Adrian Nastase s-a aratat impotriva cotei unice de impozitare, considerind-o “un experiment, o aventura”, un risc pentru incasari bugetare diminuate: “Propunerea Aliantei pune pe acelasi plan impozitarea pentru saraci si pentru bogati, in care, in mod evident, nu ar cistiga decit aproximativ 1a dintre romani, cei care au veniturile mai ridicate”.

Coruptia

Traian Basescu a legat coruptia de modul in care guvernarea PSD a facut iertari si reesalonari de datorii. El a adus in atentie situatia de la RAFO, unde “s-au scos 18 mii de miliarde dintr-un foc”. Interesant a fost ca tema coruptiei a fost destul de putin dezbatuta.

Traian Basescu a sugerat doar ca Adrian Nastase, daca ajunge la Cotroceni, ar putea sa-si ia consilieri pe “un Oprisan, Mischie sau Cozmanca”. La fel de interesant este ca Adrian Nastase a fost destul de descumpanit si derutat cind Traian Basescu l-a intrebat “care ar fi efectele pentru o tara, daca presedintele Romaniei ar fi santajabil?”.

Candidatul Uniunii PSD+PUR a spus ca “el nu este santajabil. De aceea, nu ne putem permite un presedinte care sa faca doar scandaluri, care sa genereze crize. Avem nevoie de liniste, avem nevoie de responsabilitate”.

Relatia cu celelalte partide

Adrian Nastase s-a prezentat ca un lider al unui partid care deja a avut negocieri pentru formarea unei majoritati parlamentare, negocieri incununate de succes, in opinia premierului. El a spus ca exista deja o majoritate formata in parlament, PSD sprijinindu-se pe PUR, UDMR si pe reprezentantii minoritatilor nationale.

Traian Basescu l-a intrebat cind a negociat cu cei 18 reprezentanti ai minoritatilor nationale si de ce a tinut secret acest lucru, iar Nastase a sustinut ca “am negociat foarte rapid cu cei 18. Deci avem majoritatea”. Cu PRM, Adrian Nastase a precizat ca nu va face nici o alianta.

Ba, mai mult, pentru un numar din “Romania Mare”, unde ii erau aduse acuzatii de homosexualitate, Adrian Nastase a facut plingere penala.

El a recunoscut ca, inainte de publicarea acelui articol, a vorbit totusi la telefon cu Vadim Tudor, rugindu-l sa nu se retraga duin cursa prezidentiala: “Eu cred ca am procedat corect din punctul de vedere al sistemului democratic, al respectului pentru oamenii care vor sa voteze o anumita idee, nu excesele de limbaj si nu aceste murdarii”. In replica, Traian Basescu a anuntat ca Alianta D.A.

nu a facut si nu va face nici un fel de negocieri inainte de 12 decembrie, dar ca este convins ca se va putea baza pe o majoritate parlamentara. El a evitat sa se pronunte cu privire la colaborarea cu PRM, spunind numai ca doreste sa fie un presedinte al tuturor romanilor. “Pentru mine nu sint cetateni ai Aliantei, cetateni ai PSD, cetateni ai Romaniei Mari sau cetateni maghiari sau tigani.

Sint cetateni romani si, in calitate de presedinte, voi fi presedintele tuturor romanilor. Va asigur ca nu ma deranjeaza nici un vot de la PSD. Orice vot de la PSD in favoarea lui Traian Basescu va fi un vot pentru democratie. Nu am retineri ce romani il voteaza pe Traian Basescu”. Candidatul Aliantei D.A.

a mai spus ca putem asista la surprize din partea PUR: “Eu va asigur ca punctele de vedere ale partidelor se vor exprima in functie de primul-ministru desemnat. Daca va fi desemnat Calin Popescu-Tariceanu, o sa vedeti cum se schimba punctele de vedere, inclusiv la PUR”.

“Adrian Nastase a fost incrincenat si crispat”

Mircea Mihaies, scriitor: “Traian Basescu a fost superior de la inceput pina la sfirsit. A fost mult mai relaxat, parea sa fie omul care nu tine neaparat sa dobindeasca puterea. A fost extrem de elegant in cel putin doua imprejurari. Prima oara, cind Cristian Tudor Popescu a dat acel citat infam din revista “Romania Mare”. A doua oara, atunci cind au vorbit despre apartenenta lor la comunism.

Erau imprejurari in care Traian Basescu “i-a ridicat mingea la fileu lui Adrian Nastase”, ceea ce oponentul sau n-a facut-o. Adrian Nastase mi s-a parut extrem de incrincenat si de crispat, intr-un fel inspaimintat ca va pierde poate chiar mai mult decit sintem in momentul acesta dispusi sa acceptam.”

Momentele memorabile

Desi emisiunea a inceput intr-un tipar rigid, moderatorii facind eforturi sa o mentina in desfasuratorul convenit, s-a dovedit in curind ca acest lucru nu este posibil. Asa incit, a fost loc de citeva momente care au avut impact la public si care pot fi considerate ca memorabile. Traian Basescu este protagonistul lor, Adrian Nastase neavind nici o iesire demna de retinut.

Secventa oglinzii

“Mai , ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pina la urma sa alega intre doi fosti comunisti? Intre Adrian Nastase si Traian Basescu. In 15 ani, nu a aparut unul sa vina din lumea asta, sa nu fi fost tarat de naravurile comunismului, sa nu fi fost afectat de nimic. Ce blestem o fi? Pe cuvintul meu, imi parea rau.

Pe urma ma tot uitam asa, uneori, in oglinda, ma uitam la mine, zic “ Ma, tu ai respect pentru poporul roman, Basescule”. Zic “ Am”(...) Poate ca era momentul ca in fata romanilor sa vina un alt tip de candidat decit noi doi. E adevarat, eu n-am trait din munca politica, dar am fost membru de partid. Marea drama insa nu este ca am fost membru de partid (...

) Drama este ca nu avem voie sa raminem tot cu mentalitatea aia si dupa 15 ani de cind nu mai e comunism in Romania. Iar tu ma convingi in fiecare zi ca nu esti capabil sa intelegi ca institutiile astea trebuie sa functioneze singure”. Acesta a fost momentul considerat absolut de toti analistii ca fiind punctul cheie al intregii emisiunii.

Similar intr-un fel cu lacrimile de la retragerea lui Stolojan, dar cu un impact mult mai mare. Momentul a lasat impresia de mare sinceritate si putere de introspectie, fiind in plus, o tema extrem de sensibila pentru o parte a electoratului. “Basescu a iesit favorizat pentru publicul pe care mizeaza si vrea sa-l mobilizeze la vot, sa-l recupereze. A fost bine gindit.

Vorbesc despre publicul urban, care are memoria anilor de dupa 90, al un public care aprecizaza sinceritatea si asteapta pozitii lucide. A montat emotional foarte bine o situatie care e cumva legata de asteptarile acestui public”, spune Cristian Preda. Este foarte putin probabil ca episodul sa fi fost spontan, dar el a fost bine calculat si mai ales bine jucat.

Totul a fost accentuat de exprimarea la persoana a doua in ultima parte a confesiunii si in dialogul scurt care a urmat, fapt care a marit tenta de sinceritate a confesiunii. “Basescu a marcat un punct important pentru ca a dat impresia ca este foarte sincer, ceea ce este exceptional in politica romaneasca”, este de parere Alina Mungiu Pippidi.

In mod evident momentul este unul memorabil, poate si datorita reactiei slabe a lui Adrian Nastase, care a fost luat pe nepregatite, neavind practic replica.

Asumarea trecutului

“Eu mi-am servit tara. Toata cariera este legata de servit tara, acolo unde a trebuit sa mi-o servesc: la bordul navelor, in zone de razboi, in incendii, in furtuna. Am adus acasa titeiul de care avea nevoie tara (...) Deci, sint un am care are o meserie grea, aspra.

Mi-am servit-o si la post, la Anvers, unde i-am facut prima legatura port-conteiner intre Constanta si Statele Unite pe nave romanesti. Mi-am servit-o si ca ministru, atit cit am putut, atit cit am inteles la vremea respectiva”. Unul dintre momentele in care s-a vazut diferenta intre modul in care fiecare candidat se raporteaza la propriul trecut.

Daca Traian Basescu a vorbit despre sine incepint cu perioada de dinainte de 1990, pe ideea ca si atunci si-a servit tara, Adrian Nastase s-a referit doar la perioada de dupa revolutie, cind a devenit ministru de externe.

Discutia nu s-a oprit insa aici, Nastase a incercat sa-l ironizeze pe adversarul sau cu “activitatea de la Anvers”, neindraznind insa sa puncteze pe chestiunea presupusei relatii cu securitatea a lui Traian Basescu.

Reactia deschisa a lui Basescu “sa vorbim daca vreti si despre Anvers”, i-a taiat insa pofta de mai lungi subiectul, realizind probabil ca o dezbatere asupra trecutului nu i-ar fi fost favorabila. Era putin probabil ca Basescu sa nu vina cu materialele din presa in care aparuse interviul din 1989 in care Nastase facea apologia lui Ceausescu.

Ceea ce a putut retine publicul a fost ca in timp ce unul este dispus sa-si asume trecutul, celalalt cauta sa-l mascheze.

Homosexualitatea

Tema homosexualitatii a aparut de doua ori in emisiune si cu siguranta a atras atentia publicului, mai ales ca in mediul rural nu este exlus ca el sa fi constituit o noutate.

Cristian Tudor Popescu a citat din “Romania Mare” textul de pe prima pagina a revistei: “Adrian Nastase, un bolnav periculos, protagonist al mai multor casete video, in care apare participant activ, de fapt pasiv, la orgii homosexuale- una e filmata la un club de pederasti din Anglia, unde Bombonel se hirjoneste cu mai mai multi habdralai, toti in pielea goala, dar el consuma cocaina”.

Adrian Nastase a avut un moment evident de crispare, accentuat de faptul ca ajutorul i-a venit din partea lui Traian Basescu “ Cred ca reluarea unui asemenea text...” Dovedindu-se un getleman, care nu profita de ocazie pentru a-si lovi adversarul sub centura, Basescu a marcat puncte importante.

Nastase a raspuns neconvingator la intrebarea cum de a mai putut conversa cu Vadim dupa asemenea calomnii, mai mult, cerindu-i sa nu se retraga din cursa. Telespectatorii vor ramine cel putin cu impresia ca Nastase are ceva de ascuns pe aceasta tema, si in tot cazul cu aceea ca este dispus la compromisuri de neacceptat pentru a mai cistiga citeva voturi.

In oglinda, a fost reactia lui Basescu “Cum calificati momentul in care dumneavoastra ati declarat public ca 20% din acest popor sint homosexuali, 1 din 5 romani sint homosexuali”. Fara nici e ezitare, Basescu a raspuns scurt “ Eroare”.

Desi subiectul putea in mod cert sa il devantajeze, data fiind amploarea care i s-a dat si modul in care a fost speculat de PSD, recunoasterea deschisa a greselii a fost extrem de inspirata. (Andreea Pora)

Audiente record : TVR - 1.415.000 de telespectatori, Realitatea - 1.124.000

Miercuri seara a avut loc singura dezbatere fata in fata dintre cei doi candidati importanti la fotoliul de presedinte al Romaniei, Traian Basescu si Adrian Nastase. Gazda emisiunii a fost TVR, iar Realitatea TV a retransmis, in direct, integral, intilnirea dintre candidati. Cele doua televiziuni s-au aflat pe primele doua locuri in topul audientelor pe intervalul orar 22.01-24.41.

“Destinatia Cotroceni” a atras la televiziunea publica o medie de 13.2% din publicul urban, iar la Realitatea TV - 8.2%. In fata televizoarelor s-au aflat, in medie, 1.415.000 de spectatori - TVR si 1.124.000 - Realitatea TV, in cele aproape trei ore de dezbateri, potrivit datelor furnizate de cele doua posturi de televiziune si inregistrate de TNS-AGB.

Temerile conform carora meciul din Champions League ar fi putut fi un rival serios au fost spulberate, PRO TV ajungind abia la 3.9% audienta in prima parte a aceluiasi interval orar.

Pina si editia speciala a emisiunii “Din dragoste” a fost departe de ratingurile TVR si Realitatea, atingind numai 4.9%. (V. Iorga)

Oamenii simpli au apreciat “confesiunea lui Basescu”: “Nastase n-a zis, a tacut ca pestele”

Dezbaterea TVR care i-a avut drept protagonisti pe Basescu si Nastase a ajuns si-n casele oamenilor din Chitila, o comuna de la marginea Bucurestilor. Dincolo de analizele docte ale specialistilor care i-au masurat din varii unghiuri pe cei doi, am cerut parerea omului simplu, care ne-a zis franc ce-a priceput din ce-a vazut.

Aprig consumator de TVR, votantul comunal de la talpa tarii il analizeaza in vorbe clare pe viitorul presedinte al tarii. (Adriana Istodor)

Pe o ulita din Chitila intilnim doi muncitori in salopete. Cel cu parul alb e si mai destelenit la vorba: “M-am uitat, cum nu? Am vazut cum Basescu l-a contrat pe tata Bombonel... care-l privea asa, cu o figura de sus... n-ati vazut? Basescu a vorbit de problemele noastre de viata, de astea de zi cu zi... Despre saracie, coruptie despre preturile mari si salariile mici. Adica ce ne doare!”.

Amicul ceva mai tinerel ne zice si el ce l-a impresionat: “Basescu a recunoscut ca a fost comunist, adica membru de partid. A zis ca amindoi au fost, si Nastase, dar el a recunoscut. Adica a fost cinstit. Nastase n-a zis, a tacut ca pestele! Ati vazut?”. Doi metri mai incolo, gasim un suporter al lui Nastase: “E mai bine, mai prezentabil. L-am vazut cum vorbea de la tribuna la televizor, era bine.

Am vazut mai mult mesajul de la sfirsit, cind Nastase aparea cu Iliescu. Iliescu e cu el. Asta e bine”, ne marturiseste omul. Mariana, o femeie care trage dupa ea un copil de gradinita, ne anunta ca a vazut emisiunea cap-coada: “Basescu s-a cam incurcat in vorbe. Nici Nastase n-a fost prea tare, dar parca mai bine ca Basescu. Nastase e mai cu capu’ pe umeri.

Degeaba spune Basescu de 16a impozit, caci asta inseamna ca ne vor lua bani mai multi la salariu... nu e bine”, ne explica femeia aprinsa de politica. Sorin, un alt telespectator de show electoral, cu cercel in urechea stinga si copil de mina dreapta, se opreste sa ne explice: “Eu n-am votat si nici nu votez. M-am uitat la emisiune si-am vazut ca vor amindoi relatii bune cu UE.

Eu am muncit si-o sa mai muncesc in strainatate. Relatiile bune nu ti le faci daca lasi romanasii sa munceasca pe trei lei in Spania la capsuni. Sa fie oameni si sa lase si pe omul sarac sa cistige bine in tara lui, nu afara. Dar la noi nici in 50 de ani n-o sa se cistige... De-aia nu ma duc la vot. Nu m-au convins sa ma duc”.

In capatul ulitei, intr-o gospodarie saracacioasa, nea Gheorghe se lupta sa repare un gard. Doar o manea taraganata ii tine de urit. Si noi. “V-ati uitat la Basescu si Nastase aseara la televizor?” Dupa citeva clipe de gindire, nea Gheorghe ne priveste drept in ochi si, cu o urma de regret, ne zice oftind: “Va spun sincer, am fost manga. Dar votez cu Nastase. Asta stiu. De unde? De la crisma...”.

Radu Florescu, director Saatchi& Saatchi: Inteleg de ce Nastase a evitat intilnirea cu Basescu

Dupa ce am vazut dezbaterea, cred ca am inceput sa inteleg mai bine de ce Nastase si-a dorit sa evite intilnirea cu Basescu. Pentru mine a fost clar ca in cea mai mare parte a emisiunii Basescu l-a tinut pe Nastase intr-o pozitie defensiva.

Evident, Basescu poate sa fie in mod natural spontan in felul in care se exprima, lucru care a contrastat cu Nastase care a parut mai greoi si, parca “mal dans sa peau”. Abordarea populara pe care a avut-o Basescu a scos in evidenta nota de “artificial” caracteristica lui Nastase care a dat impresia ca este mai mult un actor decit personalitatea coerenta pe care a construit-o pina acum.

De data aceasta a parut mai putin increzator si mai putin clar atunci cind a incercat sa-si expuna argumentele. Basescu a “marcat” si prin ironiile pe care le-a aruncat in interventiile sale.

Acest lucru scotea in evidenta un Nastase care parea sa fi fost sfatuit de prea multi consilieri (probabil ca fiecare a avut o idee diferita) si care, in citeva rinduri nici macar nu a raspuns la intreebarile care ii erau puse. Basescu a dat impresia ca este in tema cu raspunsurile pe care le-a avut de dat.

A facut si el citeva greseli: problema numarului homosexualilor din Romania sau faptul ca a uitat de ministerul apararii.

De fapt el a facut impresie la nivelul telespectatorului obisnuit care, oricum, nu prea pune accent pe aceste amanunte. Nastase a parut obosit si mai putin energic (probabil extenuat de programul dur), iar costumul sau inchis la toti nasturii l-a facut sa arate ca o persoana care vrea sa evite sa dea raspunsuri, ori care ascunde ceva.

Se pot spune multe lucruri despre felul in care cineva se imbraca: Nici un pic de deschidere. Basescu a avut si citeva impulsuri care i-au dat aerul ca “nu are ce pierde” in dezbatere. De aceea Nastase a parut mult mai nervos si mai stinjenit. Atunci cind cel care are datoria sa vorbeasca este retinut, outsiderulare un avantaj iar Basescu a folosit foarte bine acest avantaj.

A existat o nuanta aparte si in stilul abordat de Nastase. Cred ca este ideea consilierilor sai din Statele Unite. Calmul pe care il afisa nu era deloc binevoitor, dind o senzatia unui om distant. Basescu a fost mai relaxat. si a folosit expresii faciale care au efect la telespectatorul obisnuit. Autenticitatea este un cuvint pe care imi place sa-l folosesc.

Pe scurt: Nastase nu a parut deloc natural, in vreme ce Basescu a reusit. (...)

In final, sa-l vezi pe CT Popescu, seful clubului presei si, presupus moderator independent, a fost dezgustator. Nu am nici o problema cu faptul ca Popescu ar sustine un candidat sau altul daca prestatia sa era una de moderator independent fara partinire. A esuat in mod groaznic nu doar in termeni de partinire politica, dar aversiunea personala pe care o are pentru Basescu a fost foarte clara.

Ar trebui sa se gindeasca sa se imbrace corespunzator la urmatoarea dezbatere - de data aceasta arata de parca s-ar fi pregatit sa ajunga in Crystal Club.

In final Basescu a iesit deasupra.