Prima iesire in public a presedintelui Traian Basescu in problematica serviciilor secrete s-a produs ieri. Basescu a participat la sedinta Consiliului Director al SRI timp de peste o ora si jumatate. Conducerea celui mai important serviciu secret romanesc i-a prezentat noului presedinte situatia generala privind siguranta nationala.

In declaratia de presa ce a urmat sedintei, Basescu a tinut sa precizeze de la bun inceput ca nu are lucruri spectaculoase de transmis presei. Cei peste 50 de jurnalisti se intrebau daca Radu Timofte va fi schimbat din functie si cine va fi eventualul succesor. Basescu nu a raspuns la nici o intrebare, dar Timofte a tinut sa precizeze zambind, la plecarea lui Basescu: "Raman!".

Presedintele a spus doar ca a primit semnale pozitive "din partea unor ambasade" privind activitatea SRI.

Potrivit unor surse confidentiale, Ambasadorul SUA la Bucuresti, Jack Dyer Crouch, i-a spus recent presedintelui ca Administratia americana este multumita de cooperarea serviciilor secrete americane cu SRI, in special pe linia combaterii terorismului.

"Voi garanta personal depolitizarea acestei institutii"

"Doua sunt problemele principale pe care SRI trebuie sa le aiba in vedere ca prioritate in perioada imediat urmatoare: lupta impotriva terorismului si lupta impotriva coruptiei", a spus presedintele.

Basescu a solicitat SRI o colaborare eficienta cu PNA si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in lupta anticoruptie. "Am solicitat SRI o serie de rapoarte privind activitatea pana acum in domeniul anticoruptiei, sa vedem ce s-a intamplat cu acele rapoarte. Voi garanta personal depolitizarea SRI si voi proteja aceasta institutie de presiuni politice.

Politicienii trec, dar nevoile de informatii in ceea ce priveste securitatea nationala raman intotdeauna acute", a declarat Basescu.

El a adaugat ca vizeaza coruptia la nivel inalt, deoarece aceasta este o amenintare la adresa sigurantei nationale prin diminuarea masiva a resurselor bugetului de stat. Presedintele a declarat ca exista "cercuri de influenta de tip mafiot care influenteaza deciziile politice" si a cerut SRI sa-i prezinte rapoarte in acest sens, daca detine astfel de informatii.

El a mai cerut SRI sa furnizeze "informatiile de cea mai buna calitate" catre membrii Guvernului care au nevoie de informatie pentru a putea lua decizia corecta.

In declaratia sa, presedintele a mai solicitat sa i se prezinte o evolutie a absolventilor Academiei Nationale de Informatii incepand cu anul 1991, fiind interesat de "nivelul de improspatare a SRI cu cadrele create dupa Revolutie".

Comunitate de Informatii

Seful statului a precizat ca, in cadrul intalnirii, a abordat problema crearii comunitatii de informatii, obiectiv care, in opinia sa, este prioritar in organizarea sistemului de informatii din Romania.

"Am cerut SRI, asa cum voi cere si altor servicii, solutii de eliminare a paralelismelor din activitatea serviciilor de informatii, ceea ce este esential pentru utilizarea eficienta a resurselor financiare destinate informatiilor", a spus Basescu.

Presedintele a declarat ca a garantat ofiterilor SRI, in sedinta Consiliului Director, ca nu se va intampla niciodata ca o informatie transmisa la institutii precum PNA sau Parchetul ICCJ sa se intoarca impotriva SRI din cauza influentelor politice.

"Au fost multe situatii cind SRI a transmis catre PNA, catre Parchetul ICCJ informatii cu privire la acte grave de coruptie si s-au suparat partidele si au facut din informatie un lucru care a fost considerat batalie politica. Nu voi accepta utilizarea serviciilor de informatii ca instrumente de colectare a informatiei si utilizarea ei in batalia politica", a mai spus seful statului.