Miscarile de trupe din politica romaneasca nu inceteaza. Astazi s-a produs o miscare oarecum asteptata: Biroul Permanent al Partidului Romania Mare a denunţat protocolul semnat inaintea alegerilor din noiembrie 2004 cu Partidul Blocul Naţional Democrat (PBND) - aripa politică a Blocului Naţional Sindical.

Conducerea PRM a acuzat PBND de incălcarea prevederilor privind colaborarea parlamentară stipulate in protocol şi i-a exclus din partid pe cei cinci deputaţi din PBND care au intrat in Parlament pe listele PRM - Olguţa Cocrea, Mircea Giurgiu, Ion Stoica, Costel Ovitenie şi Dan Mocănescu.

Va reamintim ca parlamentarii – sindicalisti au sustinut Alianta DA in Parlament la votarea guvernului condus de Tariceanu, in dezacord cu politica PRM.

Partidul Romania Mare (PRM), Partidul Blocul Naţional Democrat (PBND) şi Blocul Naţional Sindical (BNS) au incheiat la data de 20 septembrie 2004 un protocol de colaborare, potrivit căruia părţile semnatare se vor sprijini reciproc pe plan politic, economic, social şi mediatic. Acel protocol a fost condamnat, la vremea respectiva, de Ambasada SUA la Bucuresti.