Pierre Moscovici, raportorul Parlamentului european pentru Romania, sustine, intr-un interviu acordat postului Radio Delta RFI, ca opinia crestin-democratului Markus Ferber nu trebuie confundata cu opinia Parlamentului European si nici cu cea a grupului parlamentar din care face parte.

Ferber i-ar fi scris recent comisarului european pentru extindere Olli Rehn, rugandu-l sa verifice "foarte serios", pana la 13 aprilie - data la care Parlamentul European supune la vot Tratatul de aderare a Romaniei - daca Romania a facut suficiente progrese pentru a putea semna Tratatul de aderare la 25 aprilie.

Pierre Moscovici a calificat drept exigenta atitudinea lui Markus Ferber - liderul crestin-democratilor germani din Parlamentul European - avand in vedere ca se doreste ca Romnania sa adere "in conditii foarte bune".

Moscovici spune ca declaratiile lui Ferber nu reprezinta un curent de opinie, ci mai degraba "valuri mici", raportorul Parlamentului European pentru Romania sugerand ca romanii sa ramana calmi, sa dea dovada de seninatate si hotarare, pentru ca "de acum pana la votul din 13 aprilie vor mai fi si alte declaratii".

Gardianul