Dupa arestarile fratilor Iancu si a lui Constantin Margarit, a fost arestat unul din pionii principali ai afacerii Rafo, Corneliu Iacobov. Alaturi de controversatul om de afaceri bacauan a fost trimis dupa gratii si fostul director al rafinariei, Toader Gaurean, amandoi fiind acuzati de spalare de bani si delapidare.

La iesirea din Parchetul General, Iacobov a spus ca incatusarea sa este "opera" lui Traian Basescu. Venit de la sfarsitul saptamanii in Capitala pentru a incerca sa-si rezolve problemele pe linie de partid, Corneliu Iacobov s-a prezentat joi dimineata la Parchet. A declarat inainte de a fi audiat ca e nevinovat, dar singurul lucru de care ii e frica e implicarea politicului in actul de justitie.

Dupa 12 ore de audieri si confruntari cu fostul director al Rafo, Toader Gaurean si cu Teodor Caramizeanu, fost lider sindical, anchetatorii au emis pe numele lui Iacobov si Gaurean ordonante de retinere pentru 24 de ore.

Procurorii n-au mai avut insa rabdare pana a doua zi si, aproape de miezul noptii, Corneliu Iacobov a fost scos din Parchet cu catusele la maini pentru a fi dus in fata judecatorului. in drum spre duba, Iacobov l-a amenintat pe presedintele tarii, "fluturand" spre camerele de luat vederi "bratarile" procurorilor: "Astea sunt ale lui Basescu. Ce a dat, asta o sa primeasca! Catuse.

Nu e o amenintare, ci o realitate", a strigat Iacobov ziaristilor. La TMB, procurorii au incercat mai bine de doua ore sa convinga completul de judecata ca arestarea lui Iacobov si Gaurean e necesara. Afara, acolitii lui Iacobov, veniti cu doua masini, au frematat tot timpul.

La ora doua si cinci minute noaptea, judecatoarea a anuntat verdictul: Iacobov si Gaurean raman in arest pentru 25 de zile. Imediat, avocatii au declarat recurs.

SRI stie ceva de amenintari, dar nu comenteaza

Directorul SRI, Radu Timofte, a afirmat de curand ca institutia pe care o conduce detine informatii conform carora structuri mafiote, implicate in acte de coruptie, sunt dispuse sa angajeze persoane din afara Romaniei pentru comiterea unor atentate. Unul din cei vizati era chiar seful statului.

Surse neoficiale ne-au declarat ca amenintarea lui Corneliu Iacobov transmisa lui Traian Basescu face parte din "scenariul" descris de seful SRI. Se stie ca afaceristul moldovean si-a dezvoltat o adevarata "armata de bodyguarzi", care opera indeosebi in zona de est a tarii.

Ieri, purtatorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, ne-a declarat: "Atata vreme cat e vorba de un dosar aflat in cercetare sau pe rolul instantelor de judecata, nu putem face nici un fel de comentariu".

Articol de: Claudiu Valimareanu

Libertatea - 5 martie 2005