articol preluat din Romania Libera

Eliminarea fizica a liderului separatist Aslan Mashadov, care reprezenta aripa moderata a rebelilor din Cecenia, a fost o decizie luata la Kremlin "la cel mai inalt nivel", cu riscul de a radicaliza conflictul, aprecia ieri presa rusa.

Aslan Mashadov (53 de ani), presedintele separatist al republicii rebele din Caucaz, pe capul caruia era pusa o recompensa de 10 milioane de dolari, a fost ucis marti de fortele federale ruse in cursul unei operatiuni speciale la Tolstoi-Iurt, un sat situat la 10 kilometri de capitala cecena Groznai.

Rebelii ceceni au amenintat pe Internet ca "imperiul rus va fi eliminat" si au promis un razboi total.

Potrivit cotidianului Izvestia, nu era prea greu sa-l prinzi sau sa-l omori pe Mashadov in conditiile in care "mica Cecenie este plina de informatori". Prin urmare, nu este vorba despre un succes intamplator al serviciilor speciale ruse, ci despre o decizie a lui Vladimir Putin.

Kremlinul avea interesul sa-l elimine pe Mashadov tocmai pentru ca era un lider moderat in comparatie cu Samil Basaev (cu care, de altfel, rupsese relatiile), declarase un armistitiu si dorea negocieri cu Moscova.

Din acest motiv, Kremlinul se temea ca Aslan Mashadov va fi vazut de Occident ca "liderul unui Sinn Fein cecen", scrie Izvestia, referindu-se la aripa politica a Armatei Republicane Irlandeze. "Acum nu mai exista nici o persoana cu care se poate negocia", iar situatia din teren "se va schimba radical", estima acelasi ziar.

Daca "serviciile speciale sarbatoresc victoria, expertii se tem de escaladarea conflictului in Cecenia", aprecia si cotidianul Vedomosti.

Moartea lui Aslan Mashadov a fost confirmata si de surse cecene. Ahmed Zakaiev, emisarul acestuia in strainatate, a declarat de la Londra ca Mashadov a murit "in cursul unei lupte" intr-o casa unde se refugiase, in conditiile in care trupele ruse "voiau sa-l faca prizonier". "A murit cu demnitate, aparand interesele poporului cecen", a spus Zakaiev.

Intr-o reactie la vestea uciderii liderului cecen, SUA au insistat ca situatia din republica rebela sa fie rezolvata pe cale politica.

Fost ofiter sovietic, Aslan Mashadov era comparat de autoritatile ruse cu Osama bin Laden sau cu liderul radical Samil Basaev. Dar Mashadov a condamnat actele teroriste si luarile de ostatici din Rusia, inclusiv atacul de la Beslan, din septembrie 2004, soldat cu 344 de morti.

Inca de la inceputul rebeliunii cecene, in 1994, el s-a bucurat de imaginea unui lider moderat, iar in 1997 a fost ales, cu asentimentul Kremlinului, presedinte al Ceceniei separatiste.

Dupa interventia din Daghestan, in august 1999, a wahabitilor lui Basaev (wahabismul este interpretarea extrem de riguroasa a islamului sunnit) si dupa exploziile din acelasi an de la Moscova, soldate cu aproape 300 de morti, legitimitatea lui Mashadov nu a mai fost recunoscuta de Kremlin.

Aslan Mashadov era foarte popular in Cecenia, in special pentru talentul sau de strateg militar - el a condus recucerirea orasului Groznai in august 1996. In ultimul timp, Mashadov acuza Occidentul ca s-a aliat cu Putin, desi armata rusa "continua sa comita crime monstruoase pe teritoriul Ceceniei".

Un articol de Mihai Ionescu, Romania Libera - 10 martie 2005