Acordul incheiat de Romania cu FMI ar putea fi intrerupt daca negocierile nu se vor incheia cu un compromis privind nivelul deficitului bugetar, autoritatile romane dorind un nivel de 0,7-1% din PIB, in timp ce expertii institutiei financiare insista pentru limitarea la 0,4-0,5%, au declarat surse apropiate discutiilor purtate ieri, la Washington, de delegatia Romaniei.

"In cazul in care cele doua parti nu ajung la un compromis, este posibil ca acordul cu FMI sa nu mai fie continuat. Trebuie sa determinam FMI sa accepte un deficit bugetar de 0,7 sau chiar 1% din PIB, pentru a putea fi facute investitii, mai ales cele prin proiecte cu finantare din partea Uniunii Europene, care presupun si o contributie financiara autohtona", au explicat sursele citate.

Declaratia vine intr-un moment in care la nivelul Comisiei Europene exista perceptia ca, in cazul deficitului bugetar solicitat Romaniei, FMI este "mai catolic decat Papa". Presedintele Traian Basescu si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, au declarat dupa intalnirea de la Washington ca sunt optimisti in privinta incheierii acordului.

Presedintele Traian Basescu a precizat ca, in cadrul intalnirii, a sustinut ideea ca economia romaneasca poate functiona si cu un deficit mai mare decat cel solicitat de FMI. "Acordul este important mai ales pentru a da un semnal de stabilitate in special in mediile de afaceri. Romania nu poate insa renunta la negocierile cu FMI fara consultarea Comisiei Europene.

De altfel, rapoartele Comisiei Europene cu privire la Romania se bazeaza pe analizele economice ale FMI", au adaugat sursele citate.

Potrivit surselor, Romania a obtinut deja calificativul de investment grade din partea unei agentii de rating si este foarte probabil ca, in scurt timp, alte doua agentii internationale sa o plaseze in categoria statelor cu risc investitional redus. "Ratingul de tara al Romaniei a ajuns la 3B, ceea ce inseamna un semnal de stabilitate economica.

Din acest motiv, tarile care au ajuns la acest rating nu mai incheie acorduri cu FMI", a conchis sursa citata.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu (foto), care a participat la intalnire, a declarat ca partile nu au convenit inca asupra efectelor masurilor propuse de autoritatile romane, FMI fiind "mai pesimist" decat guvernul de la Bucuresti. "Avem categoric si noi temerile noastre si dansii temerile lor.

Reforma fiscala care s-a facut in Romania este o reforma majora si aici apar multe incertitudini legate de modul in care va reactiona economia", a spus guvernatorul BNR.

Isarescu a mentionat ca majorarea veniturilor colectate la buget in primele doua luni ale acestui an reprezinta un semn pozitiv, dar tendintele de consolidare a acestei evolutii vor putea fi observate peste o perioada de una sau doua luni.

Intrebat despre recomandarea FMI privind reducerea deficitului bugetar din acest an la 0,4-0,5% din PIB, desi guvernul anterior negociase un nivel de 1,5% din PIB, Isarescu a aratat ca Fondul a avut in vedere un complex de factori, printre care cresterea consumului in 2004, precum si necesitatea sustenabilitatii politicilor economice.

Guvernatorul BNR a mai spus ca una din preocuparile FMI se refera la supraincalzirea economiei, care ar putea determina cresterea deficitului extern pana la niveluri necontrolabile. "Aceasta este si temerea lor, si temerea noastra. S-au luat masurile necesare, insa deosebirile constau numai in marimea acestei ajustari fiscale. Pe de alta parte, exista", a explicat Isarescu.