Atmosfera din Biskek, capitala Kargazstanului, era, ieri, euforica, dupa ce protestele de strada impotriva presedintelui Askar Akaiev, acuzat ca a fraudat scrutinul de la 13 martie, pareau sa-si fi atins scopul.

Respinsa intr-un prim moment de soldati si trupe speciale, opozitia a reusit, totusi, sa preia controlul asa-zisei "Case Albe", palatul in care isi au sediul guvernul si presedintia republicii, situata in inima capitalei Biskek. Sute de manifestanti, scandand "Akaiev, pleaca!", au patruns in cladire, intr-un haos de nedescris.

Principalul lider al opozitiei din Kargazstan, Kurmanbek Bakiev, si-a facut intrarea in mod solemn in sediul presedintiei, in ovatiile multimii, fiind urmat de un alt lider al opozitiei, Roza Otunbaeva.

In primele declaratii facute dupa preluarea controlului sediului presedintiei, Kurmanbek Bakiev a promis organizarea de noi alegeri si a cerut armatei si politiei sa nu mai opuna rezistenta, pentru a ajuta la gasirea unei solutii la criza politica din tara. Manifestantii au arborat steagul national al Kargazstanului si au aruncat pe geam portretele presedintelui Akaiev.

Oamenii intrau si ieseau din cladire fara probleme, iar documentele, calculatoarele si alte echipamente de birou au fost azvarlite pe ferestre. Potrivit unor informatii neconfirmate, aproape toti membrii regimului parasisera cladirea pe usa din spate, inainte ca protestatarii sa o ocupe.

O sursa guvernamentala a afirmat, insa, ca in cladire au ramas blocati ministrul Apararii si cel al Securitatii. Protestatarii au gasit si saci cu alimente, destinate probabil politistilor care ar fi trebuit sa pazeasca institutia, iar mancarea a fost oferita multimii.

Marcata la inceput de violente de ambele parti - circa 30 de persoane fiind ranite -, confruntarea directa s-a incheiat dupa ce mai multe zeci de politisti antitero, dotati cu bastoane si scuturi, si-au abandonat pozitiile. Unii au fraternizat cu protestatarii, in timp ce altii au preferat sa fuga. Televiziunea publica a ignorat evenimentele, difuzand emisiuni de divertisment.

Ulterior, opozitia a anuntat ca a preluat controlul si asupra televiziunii nationale. In plus, un reprezentant al opozitiei a declarat ca a fost creat un consiliu pentru coordonare, in vederea analizarii modalitatilor de restabilire a ordinii.

Manifestantii l-au eliberat din inchisoare pe fostul vicepresedinte Felix Kulov, care i-a cerut presedintelui Askar Akaiev sa accepte un transfer pasnic si constitutional al puterii. Kulov, inchis din 2000, a afirmat ca procesul si condamnarea sa au avut motivatii politice. Seful statului nu a aparut deloc ieri si, potrivit zvonurilor, ar fi parasit "Casa Alba" in cursul diminetii.

Pe de alta parte, agentia rusa Interfax a relatat ca presedintele Akaiev s-a refugiat in Rusia, in timp ce familia sa ar fi plecat, la bordul unui elicopter, spre Kazahstan, dar informatia nu a fost confirmata de surse oficiale.