Rapirea jurnalistilor in Irak a devenit o practica din ce in ce mai folosita de teroristi. Cel mai spectaculos dintre cazurile recente a fost cel al jurnalistei italiene Giuliana Sgrena, reporter al ziarului "Il Manifesto", tinuta in captivitate o luna.
La doua saptamini dupa ce a fost capturata la Bagdad, rapitorii au dat publicitatii o caseta in care jurnalista cerea retragerea trupelor americane din Irak si implora ajutor autoritatilor de la Roma.
Eliberarea acesteia, pe 4 martie 2005, a suscitat un imens scandal, dupa ce trupele americane au tras asupra masinii cu care ziarista era transportata la aeroport, iar atacul s-a soldat cu moartea unui experimentat agent al serviciilor secrete italiene.
Ieri, la Roma, intr-o sala de festivitati din sediul prefecturii a avut loc o adunare de solidaritate "pentru eliberarea jurnalistei franceze Florence Aubenas, a interpretului sau, Hussein al-Saadi, si a trei jurnalisti romani, toti rapiti in Irak".
Surprinzator, organizatorii au afisat doar doua portrete: al ziaristei Florence Aubenas si al translatorului sau, Hussein al-Saadi. L-am intrebat pe cel care monta panourile de ce lipsesc fotografiile jurnalistilor romani. "Cum de ce? Pai, n-au fost eliberati?". Nu, i-am spus, dar omul a ridicat din umeri: "Imi pare rau, noi stiam ca au fost eliberati.
Au anuntat toate televiziunile cu trei zile in urma. N-am pregatit decit doua fotografii". Este drept ca televiziunile si toate agentiile de stiri au anuntat ca romanii au fost eliberati, dupa care a urmat si dezmintirea, dar mai in surdina.
Giuliana, simbolul sperantei
A aparut Giuliana Sgrena, o fiinta fragila si discreta, inca vizibil afectata de perioada grea prin care a trecut. Am intrebat-o daca va face un apel si pentru jurnalistii romani. "Eu stiam ca au fost eliberati. Cum nu? Nu se poate!". Cei din jur au confirmat ca stirea fusese dezmintita. Lumina din ochii Giulianei a disparut pentru o clipa, si-a frint miinile si s-a intristat: "Imi pare rau.
Imi pare foarte rau. Trebuie sa facem un apel si pentru ei".
La intrarea in sala, Giuliana Sgrena, vedeta fara voie, simbol al sperantei pentru eliberarea tuturor celor sechestrati in Irak, a fost luata cu asalt de zeci de fotografi. Ea si fotografiile celor doi, Florence si Hussein. Lipsea ceva... Giuliana a ridicat spre fotografi un ziar romanesc, cu pozele celor trei pe prima pagina: "Si ei au fost rapiti. Si ei..."
Ziaristii italieni, solidari cu cei trei romani
Secretarul Federatiei Nationale a Presei Italiene, Paolo Serventi Longhi, "reprezentind simbolic toata presa italiana, va amintesc de ce sintem aici. Noi, jurnalistii italieni, sintem alaturi de Florence Aubenas si de traducatorul ei Hussein, care sint prizonieri in Irak. Sintem alaturi si de cei trei colegi romani, care se afla sechestrati in Irak.
In ciuda unor zvonuri contradictorii care au circulat, avem de-a face, din pacate, cu un sechestru real. Ovidiu Ohanesian, Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci - colegii romani sa ma scuze daca nu pronunt bine - au toata sustinerea noastra, din toata inima. Sintem aici si pentru a cere justitie in cazul mortii lui Nicola Calipari".
Florence, prizoniera de 100 de zile
Eric Josef, corespondentul cotidianului "Liberation" in Italia, a multumit pentru solidaritatea colegilor italieni si a amintit ca in aceste zile circula zvonuri contradictorii despre Florence: "De pe 4 martie, dupa difuzarea casetei video, nu am mai avut nici o informatie despre ea. Guvernul francez garanteaza ca este inca in viata, dar nu ne spune cum merg negocierile.
Sintem bombardati de zvonuri, unii spun ca negocierile s-au blocat, altii spun ca e o chestiune de ore eliberarea, si asta zi dupa zi. Am fost foarte emotionat de interviul pe care l-am facut cu Giuliana Sgrena dupa intoarcerea ei din Irak. Imi povestea ca nu stia cind trec zilele. Pentru a le numara, isi facea noduri la o esarfa. Ma gindesc la Florence, ea a ajuns la 100 de noduri...
Sint prea multe. Trebuie eliberati imediat".
Mobilizarea oamenilor este utila
Giuliana Sgrena se afla la prima ei intilnire publica. "Sint emotionata. E prima data, dupa eliberare, cind ma intilnesc cu o parte din cei care au facut atit de mult pentru mine. Nu-mi imaginam ca se va aduna atit de multa lume in sprijinul meu. Dedic aceasta zi ziaristei Florence Aubenas, lui Hussein si celor trei jurnalisti romani.
Despre jurnalistii romani au circulat zvonuri ciudate, dar neadevarate: ei sint acolo si trebuie eliberati.
100 de zile sint o eternitate. Sint facute din minute, din ore, petrecute doar cu tine, intre multe cosmaruri si sperante. 100 de zile sint prea multe. Trebuie sa facem tot ce putem pentru eliberarea lor.
Mobilizarea oamenilor foloseste, sint sigura ca trebuie sa ne mobilizam. Toate aceste manifestari de solidaritate ale oamenilor nu-i pot lasa indiferenti nici pe sechestratori. Ei se uita toata ziua la canalele TV pe satelit, chiar la Euronews. Actiunile de solidaritate nu pot fi hotaritoare pentru eliberare, dar pot contribui la realizarea ei.
Noi cerem si adevarul despre moartea lui Nicola Calipari. Eu ma-am bucurat de liberatea mea 25 de minute, apoi totul s-a intrerupt. As putea sa-mi revin atunci cind voi sti adevarul despre acea seara de 4 martie de la Bagdad.
Celor care s-au mobilizat pentru mine le cer sa se mobilizeze si pentru eliberarea celorlalti jurnalisti, dar le cer sa se mobilizeze si pentru a afla adevarul despre seara de 4 martie. Este o datorie civila sa aflam de ce am fost loviti de americani".
