Cel putin 15 persoane si-au pierdut viata, in ultimele doua zile, din cauza temperaturilor foarte scazute inregistrate in majoritatea regiunilor tarii - transmit agentiile de presa. Mai multe persoane au ajuns la spital suferind de hipotermie si degeraturi.

In Vrancea, un barbat a fost gasit inghetat pe marginea unui drum, iar alte trei persoane si-au pierdut viata din cauza temperaturilor scazute la Bacau. Si la Buzau, frigul a facut doua victime.

In Ploiesti, doua persoane au fost gasite moarte pe strazile orasului, din primele cercetari stabilindu-se ca este vorba despre doi barbati fara adapost, care au murit din cauza frigului.

In acelasi timp, Ministerul Educatiei a anuntat ca in mai multe unitati scolare din tara, activitatea a fost suspendata din cauza temperaturile extrem de scazute.

La Iasi, mercurul termometrelor a coborat pana la -24 de grade, iar la Darabani s-au inregistat -27 de grade Celsius. Cel mai frig a fost la Carlibaba, judetul Suceava, unde au fost -28 grade C.

Meteorologii spun ca acesta este doar inceputul, pentru ca la noapte sunt sanse ca temperaturile sa coboare sub minus 25 de grade C.

Pentru noaptea de luni spre marti, nu se prognozeaza temperaturi mai mari, ci doar extinderea zonelor in care se inregistreaza valori foarte scazute. In Capitala, luni noaptea, se asteapta valori de pana la -20 de grade Celsius.

Pe langa Moldova, si in Muntenia, Dobrogea sau in depresiunile din Transilvania s-ar putea inregistra frecvent temperaturi sub -24, putand ajunge chiar la - 27 de grade Celsius.

Cel putin pana miercuri, 25 ianuarie, nu vor cadea precipitatii decat local si in cantitati neinsemnate. O incalzire usoara a vremii se anunta abia pentru mijlocul saptamanii.