Cum stim daca un guvern functioneaza bine? Cum putem fi obiectivi in peisajul general al saraciei, birocratiei si coruptiei din administratie? S-a produs neindoielnic o ameliorare de-a lungul anilor, prea lenta insa pentru ca alegatorul sa faca diferenta dintre o guvernare sau alta.
Totusi, guvernul Tariceanu tocmai a primit nota de trecere de la Comisia Europeana, chiar daca mai are cateva corigente la toamna. Dar nici acest verdict nu e complet obiectiv, decizia strategica de a primi Romania in UE fiind luata de mult.
Atunci cum judecam guvernul Tariceanu si de ce se vorbeste incontinuu despre demiterea lui? Toata lumea e de acord ca remanierea catorva ministri sau secretari de stat ar putea aduce un suflu nou, dar tinta este, de fapt, premierul.
Presedintele si PD nu il iarta ca, anul trecut, a revenit asupra deciziei de a regiza caderea propriului guvern si a declansa complicata procedura care poate duce la alegeri anticipate.
A fost prudent, si pe buna dreptate. Era indoielnic ca alegerile ar fi dus la o majoritate guvernamentala clara. Partidul liberal ar fi obtinut poate un scor mai bun decat astazi, dar tot asa si PSD, pe atunci inca neintrat in vizorul vechiului PNA.
De altfel, electoratul nu dorea anticipate, dupa cum nu doreste nici astazi. Liderii PD nu se impaca nici cu ideea ca, sub Tariceanu, partidul sau nu agreeaza o fuziune cu PD. Iar presedintele semnaleaza direct sau prin interpusi de calitate dubioasa ca nu isi agreeaza premierul.
Cum, din punct de vedere constitutional, premierul este greu de schimbat, iar, conform intelegerii din Alianta D.A., postul revine liberalilor, sunt invocate diverse sondaje. Acestea ar demonstra necesitatea unei schimbari la varf.
Se scoate in evidenta faptul ca premierul are o cota de "incredere" mai mica decat alti lideri politici; niciunul dintre acestia nu poarta insa raspunderea guvernarii, ca sa fie supus erodarii firesti.
Oricum, daca "increderea", ar fi singurul criteriu dupa care ne-am alege conducatorii, ar trebui sa avem o dictatura militara sau o teocratie, dat fiind ca de cea mai mare "incredere" in sondajele noastre se bucura sistematic Armata si Biserica.
Sau, daca ne raportam la alte tari, Chirac, Bush si Blair ar trebui sa demisioneze la jumatatea mandatului, deoarece stau prost in sondaje, indiferent daca guvernele lor mai au sprijin parlamentar.
Cealalta arma, tinuta in naftalina la Cotroceni, este consilierul prezidential Stolojan. Fisa sa de post ii permite sa fie si functionar public, si membru activ al Partidului Liberal.
In loc sa-l sfatuiasca pe presedinte, de exemplu, asupra eventualelor implicatii ale unei cooperari prea stranse cu Gazpromul rusesc, consilierul viziteaza filialele partidului, tulburand conducerea liberala si functionarea guvernului. Are "convorbiri cu membri PNL pentru a vedea daca ei, cu totii, sunt de acord cu menegementul actual politic din PNL(!)".
Cand l-a "delegat la sefia partidului", a crezut ca dl Tariceanu va "continua ce scrie in programul politic al PNL", ca "va merge pana la capat cu fuziunea dintre PNL si PD". Dl Stolojan trece peste faptul ca dl Tariceanu a fost ales lider al partidului la un congres si ca majoritatea liberalilor resping ideea fuziunii.
Astfel, liberalul Stolojan, mizand pe un mic grup de nemultumiti din partid, face jocul democratilor si al presedintelui. Miza este insa mare, caci dl Stolojan anticipeaza scenariul in care uneltirile continue vor duce la constituirea altei majoritati, care sa cuprinda si PSD (daca PD "va fi determinat de parteneri" sa se gandeasca la sustinerea motiunii de cenzura, cum spune dl Boc).
"Stolo", omul tuturor regimurilor, ar fi un premier de compromis, in cazul in care nimeni nu ar obtine o suprematie clara intr-o noua majoritate. Si ar fi un premier pe placul presedintelui, daca nu se impiedica cumva de viitoarea lege a lustratiei.
