Politica din carti, de Cristian Ghinea
Jurnal saptaminal de lecturi, apare in fiecare marti pe Hotnews.ro

Pariul de la Tanacu

de Cristian Ghinea     HotNews.ro
Sâmbătă, 9 decembrie 2006, 0:00


“Spovedanie la Tanacu - roman jurnalistic” - Tatiana Niculescu Bran; Humanitas, 2006

Sigur va amintiti cazul mortii Irinei Cornici in 2005, despre care s-a spus ca a fost crucificata la manastirea Tanacu. Tatiana Niculescu Bran merge pe urmele acelui caz si pune faptele si informatiile culese intr-o forma literara remarcabila. Din 40 de interviuri, autoarea recreaza o lume care este linga noi si pe care o descopeream in 2005 cu o mirare ipocrita.

A cui victima a fost Irina?

Despre preotul Corogeanu mai stiam cite ceva din presa de atunci, de pilda ca fusese fotbalist, prilej de mare haz pentru ziaristi. Despre Irina Cornici nu stiam mare lucru pina la aceasta carte. Un copil crescut la orfelinat. O fiinta chinuita, nesigura pe sexualitatea sa, invatata de mica se se apere de baietii mai mari care se folosesc de fetele din camin.

Stie karate si se uita la filme cu batai. Pleaca in Germania printr-un program organizat de o familie de acolo. Ramine si are grija de copii sau munceste in restaurante. Stringe 4000 de euro, averea si obsesia ei. Aflata temporar in tara vine la Tanacu sa-si viziteze singura prietena, calugarita acolo. Are o criza mistica si tot trecutul sau o ajunge brusc. Dar nu va povestesc cartea, pentru ca trebuie sa o cititi.

Pulsiunile sexuale, rusinea, relatia echivoca dintre cele doua fete sint prinse de Tatiana Niculescu Bran cu o uimitoare finete psihologica. Amanunte mici care creeaza portretul mare sint aruncate ici si colo, puse in gura sau in gindurile altor personaje.

Ca mai toate fetele de la orfelinat, Irina isi ingroasa vocea, parca pentru a trece drept baiat, gindeste Daniel Corogeanu. De fapt, autoarea ne transmite un fapt pe care l-a aflat, imaginind doar contextul si pastrind veridicitatea informatiei.

Prin portretul Irinei si prin flashback-urile din viata ei, care intervin pe parcurs in carte, Niculescu Bran face un rechizitoriu dur la adresa societatii romanesti, care si-a tratat oribil orfanii, lasindu-i pe mina violatorilor si a hotilor.

Cuplul de nemti care se mobilizeaza dupa revolutie pentru a ne ajuta orfanii trebuie sa se lupte sa schimbe directorii de la orfelinat, care furau din ajutoarele pentru copii. Supraveghetori care dispun de fetele vulnerabile ca intr-un harem, reactia de aparare prin salbaticire a acestora.
Autoarea pune pe hirtie rece, clinic, aceasta lume in care primarul si pedofilul strain par din acelasi tablou.

Ramii usor mirat citind cartea: nici o opinie, nici o judecata, doar fapte, doar informatie. Sa fie doar scoala BBC-ului la mijloc (autoarea este sefa la sectia romana) sau ceva programat?

Ma enervez cind aud ca presa straina strica imaginea Romaniei prezentind copiii orfani. A fost si poate ca mai este un univers concentrationar care arata adevarata noastra barbarie. Si de care ne interesam doar cind scriu strainii despre el. Nu presa straina e problema, ci o societate care isi trateaza in acel fel orfanii.

Irina nu e victima manastirii in primul rind. Manastirea intervine accidental, este in primul rind victima universului cosmaresc din orfelinatele romanilor. Spun “ale romanilor” pentru ca trebuie sa ni le asumam. As vrea un proces la CEDO in care statul roman sa plateasca daune unor orfani lasati in responsabilitatea sa si tratati cum a fost tratata Irina.

Portretul lui Daniel Corogeanu

Doua personaje ies in evidenta in carte. In primul rind, bineinteles, Irina Cornici. Apoi, se remarca figura scremut-patriarhala a lui Daniel Corogeanu, care la nici 30 de ani este stapinul absolut al unei mici comunitati ce vrea sa se izoleze de lumea “pacatoasa” din jur.

Un personaj mai complex decit cel descris atunci de televiziunile noastre, uimite in mod ipocrit ca asa ceva s-a putut intimpla in Romania. Tatiana Niculescu Bran nu arata cu degetul si nu trage concluzii si acesta este meritul cel mai important al cartii: nu are o teza. Intelegi ce vrei, daca esti destul de inteligent sa o faci.

Cum este Corogeanu? Refuza cele 17 salarii de la stat la care ar fi avut dreptul manastirea, pentru ca acestea se plateau in vin si tuica, pe care ar fi trebuit apoi sa le vinda. Dar tot el trimite dupa banii cistigati de Irina in Germania si lasati in grija unor oameni in care avea incredere, pentru ca trebuiau sa contribuie si ei (Irina si fratele sau) la cheltuielile manastirii.
Nu e clar nici ce vrea cu banii, pentru ca ii sfatuieste sa-si faca o casa linga manastire.

Corogeanu este un tip educat, fost citadin, care a oscilat intre Facultatea de Sport si cea de Drept pina ce a descoperit cartile lui Dimitrie Staniloaie. Are orgoliul unui intemeietor de lume. E dintre prelatii convinsi ca Occidentul ne va fura sufletul.

Se opune tendintelor ecumenice recente, se opune slujbelor comune cu catolicii, e convins ca lumea se apropie de dezastrul final si vrea sa intemeieze o comunitate pentru cei putini care vor fi salvati. Este obsedat de manastirea “sa”, de misiunea sa.

Nu e clar daca Irina e pentru el un suflet de salvat, sau o donatoare potentiala pe care vrea sa o tina pe linga el pentru banii din Germania. In mintea sa, tot ce ajuta manastirea e bun.

Sistemul medical...
e cretin ca in “Moartea domnului Lazarescu” si plin de medici blazati (cu exceptia doctoritei sufletiste, dar fara experienta si pregatire adecvata, care incearca resuscitarea finala, fara a fi clar daca a gresit sau nu procedura). Asistentele medicale sint bisericoase, cinice si stupide: le intreaba pe calugarite de ce nu au tinut-o la manastire sa se roage pentru ea.

Ambulanta refuza sa vina la prima criza si au trebuit sa o transporte cu Dacia-papuc a manastirii si sa o plimbe de la un spital la altul. In spital, Irina e tratata dur si cu medicamente nepotrivite, ajunge rapid o epava umana. Aici, maica Neonila, mina dreapta a lui Corogeanu, devine o figura umana intr-un peisaj mort sufleteste. Insista pe linga medici, are grija de Irina, desi abia o cunostea.

Momentele cheie...
sint doua: spovedania Irinei, care da titlul cartii, si decizia lui Corogeanu ca are o misiune in cazul fetei, care ar putea servi si manastirii. Cum spuneam mai sus: importanta e manastirea “sa”, cea mai importanta. Iar Irina e pariul sau, prima sa “minune”.

Spovedania...
decurge cam asa: o calugarita citeste dintr-o carte o lista de pacate si Irina trebuie sa dea din cap daca le-a comis. Iese o scena pe mai multe pagini de o cruditate inocent-stupida.

“Am asuprit pe slugi, pe saraci, pe orfani, pe vaduve, pe neputinciosi. I-am batjocorit”. Nu, nu facuse niciodata pacatul cu numarul 13. Si nici pe numarul 24: “Am pagubit sufleteste si trupeste pe aproapele meu”. Nu facuse nici pacatul cu numarul 35: “Am crezut ca sufletul, dupa ce iese din om, trece in diferite animale”. Si nici pacatul vrajitoriei.
Nu mutase hotarul ca sa ia din terenul vecinului, nu ascunsese in casa ei lucruri straine, nu stricase averea nimanui, nu inselase statul, nu luase pastile anticonceptionale, nu folosise sterilet, nu facuse avort, nu preacurvise cu ruda, fin, nas, var, frate, fiu, fiica, nepot, nu traise necununata, nu mincase spurcaciuni, nu facuse glume despre cele sfinte, nu se impartasise cind fusese la ciclu,
nu citise carti sectare, nu ucisese, cu voie sau fara voie, nu intrase in Sfintul altar, nu daduse anafura pe jos
(...)
“Am facut pacatul malahiei singura (adica atunci cind o persoana isi provoaca placere singura, masturbare). Acest pacat se numeste curvia cu diavolul”, citi Anastasia, cu paranteza cu tot, ca sa fie sigura ca Irina intelege.
Ajunsese astfel la pacatul cu numarul 108. Nu se opri si il citi si pe urmatorul, caci erau legate: “am facut pacatul malahiei cu alta persoana, unul la altul”. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, barbat cu barbat, femeie cu femeie, cu copii”, incheie Anastasia si ridica ochii spre Irina, asteptind un semn, ca sa stie daca bifeaza sau nu pacatele 108 - 109

- pg. 101 - 103

Aflata in plina criza psihica, descopera ca intreaga ei viata fusese un lung sir de pacate. Sexualitatea sa indelung reprimata, neinteleasa si complicata de imprejurarile vietii de orfelina este pusa in termeni cum ar fi masturbare = “curvia cu diavolul”. Poate ne vine sa ridem, dar acesta este canonul ortodox. Anastasia citeste din cartea bisericeasca pentru spovedanie.

Nu m-ar mira sa fie cititori surprinsi aflind lista de pacate, la cit de ortodocsi ne declaram in sondaje si la cit de putin mergem, de fapt, la biserica. Revenind la spovedania Irinei, viata fetei o ajunge din urma. In carte apare un nou flashback, cu cele mai dure amanunte, un posibil viol documentat in timpul interviurilor. Niculescu Bran a cintarit si a taiat rece.

Un suflet chinuit tratat cu parul de Biserica ce trebuia sa-i aduca alinare. E victoria dogmei asupra umanului.

Intimplator am citit aceasta carte dupa “Casa verde” a lui Mario Vargas Llosa (Humanitas, 2006). Acolo apare o manastire din jungla amazoniana, unde maicute sufletiste si bigote educa si crestineaza tinere indigene. Am regasit aceeasi atmosfera sufocanta, de sfintenie ignoranta. Irina aduce oarecum cu tulburata maicuta Bonifacia.

Pagini bune despre intilnirea ratata dintre sufletele ratacite si Biserica Ortodoxa se gasesc si in recenta carte de la Polirom, “Luminita, mon amour”, scrisa de colegul meu de la Dilema Veche, Cezar Paul Badescu (altfel, un volum pentru care Cezar nu are multe motive de mindrie, dar asta e alta poveste, ce tine de limitele privatului in literatura).

Pariul lui Corogeanu...
e momentul in care crizele Irinei reincep si el decide ca e un caz de indracire care se poate vindeca prin rugaciuni speciale. Decizia merita discutata. In primul rind, Corogeanu nu e un calugar bizar, un caz izolat, ci urmeaza o traditie mai mult sau putin oficializata, dar in mod cert acceptata de Biserica.

Autoarea citeaza lucrarile care probabil i-au fost indicate chiar de Corogeanu in interviuri. Arhimandritul Ioanichie Balan, parintele Cleopa l-au convins ca asa se face. Idolul sau, un monah batrin de la alta manastire, foarte frecventata de credinciosi, face asta de zeci de ani.

O circumstanta atenuanta (judecata mea, autoarea, cum spuneam, nu face nici o judecata) este retinerea de a o retrimite la spital, unde fusese tratata inuman la primele crize. Circumstanta agravanta e orgoliul sau: Corogeanu vrea sa aiba si el cazuri de vindecare miraculoasa, vrea sa aiba un “portofoliu”, sa i se duca vestea.

Pariul sau a constat tocmai in asta: o va vindeca prin rugaciuni. Nu au crucificat-o, cum a scris presa atunci, detaliile legarii de scinduri abunda si se vede ca autoarea a insistat pe acest moment in interviurile sale. Au vrut doar sa o imobilizeze. Dar procedura de izgonire a dracilor din Irina dureaza prea mult. Corpul sau, slabit deja de medicamente, cedeaza.

Cind pare ca rugaciunile au reusit, Irina se afla de fapt pe moarte. Corogeanu si patru calugarite sint judecati pentru retinere ilegala de libertatea urmata de deces (intre care si buna maicuta Neonila, devenita inculpata Nicoleta Arcalianu). Corogeanu a pierdut pariul. Manastirea "sa" a fost desfiintata de Biserica, care s-a spalat pe miini.

Nu am mai citit de mult o carte atit de dura si atit de buna.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


211 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by